Europarlamentarul Dacian Cioloș consideră că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu trebuie să negocieze cu sindicatele profesorilor și să îi convingă să oprească greva generală. El a mai declarat că nu este o soluție să le arunce praf în ochi și să nu facă nimic pentru a îi ajuta.
Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat că liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, trebuie să găsească măsuri pentru a pune capăt grevei și să negocieze cu sindicatele profesorilor. El a mai spus că autoritățile nu rezolvă nimic dacă fug și dacă le aruncă praf în ochi dascălilor.
Cioloș a cerut liderilor PSD și PNL să rezolve și problema inechităților între pensii.
„Domnilor co-premieri, stați la masa de negociere cu sindicatele până rezolvați, nu mai fugiți pe coclauri și nu le mai aruncați praf în ochi. Scăderea puterii de cumpărare, creșterea prețurilor sunt realități pe care nu ați știut să le gestionați. ACUM găsiți soluții și compensați-le oamenilor pierderile. Convocați marea coaliție stabilă și parlamentarii pe care îi aveți și rezolvați de îndată inechitățile între pensii, adoptați restanțele din cauza cărora România pierde miliarde din bani europeni, reduceți numărul de ministere și opriți risipa și cheltuielile care au dus datoria publică la peste 50% din PIB.
Suntem azi cu profesorii în grevă generală și cu alte categorii sociale la punctul de fierbere din cauza politicilor greșite, a bâlbelor și a întârzierii nepermise în luarea unor decizii pe care le așteaptă oamenii. Să nu-și mai ascundă incompetența și lipsa de viziune sub sloganul „avem nevoie de stabilitate”, pentru că asta e scuză, nu program de guvernare”, a continuat europarlamentarul.
PNL și PSD nu mai trebuie să piardă timpul
Dacian Cioloș a mai spus că PSD și PNL nu trebuie să mai piardă timpul, ci să găsească soluții eficiente.
El a făcut un apel „către co-premierii PNL-PSD Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, dar și către președintele României să înceapă să trateze responsabil tensiunea socială și să nu mai toarne gaz pe foc”. „Clasa politică va fi măturată de mișcări sociale în următoarea perioadă dacă aceste lucruri nu sunt făcute rapid. Nu mai pierdeți timpul”, a mai scris Cioloș pe Facebook.