Cioloș a anunțat, pe Facebook, că a cerut formațiunii sale renunțarea la amendamentul potrivit căruia statutul de membru PLUS era condiționat doar de angajamentele de colaborare cu Securitatea semnate după vârsta de 18 ani.

Ipocrita prevedere a fosy criticată în termeni duri de jurnalistul Dan Andronic într-un editorial recent. „N-am înțeles de ce USR-PLUS a ținut să promoveze un regulament intern de desemnare a viitorilor candidați ai Alianței în strânsă legătură  cu deconspirarea foștilor informatori ai Securității având următoarea mențiune: „De asemenea, nu vor putea fi desemnați drept candidați ai Alianței persoane care au avut calitatea de lucrători activi sau colaboratori ai Securității sau, MAJOR FIIND, a semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1990 sau au în prezent calitatea de lucrători activi / colaboratori / informatori ai unui serviciu de informații sau persoane care promovează violența, ideologii totalitare, discriminarea de gen, anarhismul, rasismul, șovinismul, separatismul etnic sau teritorial și orice alte idei ori acțiuni extremiste”

N-am înțeles eu, dar nu au înțeles nici cei mai aprigi susținători ai acestora ce ascundea o asemenea nuanță. Adică, cei care au colaborat cu Securitatea ca elevi sunt mult mai puțin culpabili decât cei care au făcut-o ca și studenți sau pensionari. Ce-i prostia asta? s-au întrebat mulți. Ce importanță are că erai minor când ai scris delațiuni majore împotriva colegilor, prietenilor, uneori părinților. Ce Securitatea avea nevoie de acordul părinților pentru a recruta informatori din liceu? Nici pomeneală”, scria Dan Andronic.

„Atunci care-i explicația? O întrebare care nu a primit răspuns până acum din partea celor doi lideri ai USR-PLUS, respectiv Dan Barna și Dacian Cioloș. A existat o stare de ușoară jenă, s-a scris pe Facebook că această propunere a venit dinspre Dacian Cioloș, unul din liderii politici cu probleme în zona aceasta.

De altfel, fostul șef al Securității din Timișoara, Radu Tinu a lăsat un comentariu la articolul publicat recent de Mirel Curea: „Na, părerea mea, cred ca Csolos (n.n. Dacian Cioloș) fiind fiu de milițian, nu a scăpat de ofițerul de la Șimleu….. e doar o părere.” Articolul se intitula” Legătura bolnavă dintre Cuplul Barna&Cioloș și informatorii minori ai Securității”.

Ce vrea să ne sugereze Radu Tinu? Că Dacian Cioloș a putut fi recrutat de Securitate pe când era elev? Sau că a semnat un angajament, dar nu a colaborat. 

A fost verificat Dacian Cioloș de CNSAS? În mod cert, da. Și a primit și adeverință de necolaborare cu Securitatea. Deci cum se mai poate răsturna o asemenea situație. Pare incredibil, dar viața politică din România ne-a învățat că totul devine posibil. Mai ales atunci când vorbim despre arhivele fostei Securități. Să ne amintim de cazurile Dan Voiculescu și Traian Băsescu, ca să dau două exemple diametral opuse”, mai scria Dan Andronic.

În text se mai arăta că multe dintre aceste informații au fost confirmate, precum cea cu activitatea tatălui lui Dacian Cioloș în Miliție. „Din toată această tevatură cu iz ciudat rămânem doar cu întrebările, pentru că cei doi lideri, Dan Barna și Dacian Cioloș nu au furnizat opiniei publice nici o explicație. Și oricât s-ar supăra cei doi, mișcările politice ciudate nasc întrebări ciudate. Treaba presei este să le pună, responsabilitatea politicienilor este să răspundă!”, se încheia editorialul în urma căruia USR-Plus a reacționat, prin vocea lui Cioloș.

Te-ar putea interesa și: