Cioloș, despre vorbele grele adresate lui Iohannis: „Nu am vrut să-l atac pe președinte”

Dacian Cioloș, principalul candidat la alegerile europarlamentare din partea Alianței USR - PLUS, a vorbit despre ieșirea sa cu privire la președintele României, Klaus Iohannis, menționând că nu a fost „intenția sa să-l atace”.

„Sărăcia este una dintre metodele prin care guvernarea PSD ține captiv un electorat, manipulându-l în acest fel”, spune Dacian Ciolos. Dar ce poate face din Parlamentul European, pentru ca România să nu mai aibă clivajele acestea folosite politic?

Dacian Ciolos deschide lista 2020 USR/PLUS pentru alegerile europarlamentare, un scrutin crucial pentru Alianță și de rezultatul căruia vor depinde negocierile politice viitoare.

„Interventia mea de la Timisoara a vizat reforma constitutionala si eu sunt convins ca tot ce am spus acolo e in acord cu ceea ce crede domnul presedinte Iohannis, ca functia prezidentiala actuala are nevoie de o clarificare in Constitutie, pentru ca presedintele sa poata sa-si exercite rolul si mandatul pe care le are, fiind persoana cu cele mai multe voturi, care devine o institutie, practic, la nivel national, si care este de multe ori abuzata de o majoritate din Parlament. 

Asta a fost obiectivul acelei interventii de la Timisoara.

Acolo am abordat patru teme mari: reforma constitutionala, munca si salariile, educatie si nevoia de unitate si de-a nu mai alimenta diviziunile in societate. Si am ajuns la aceste teme, pentru ca in aceste ultime doua luni de campanie pe teren, de intalniri cu oamenii, cand am vorbit despre europarlamentare, despre candidatii nostri, mai multa lume m-a intrebat: Bine, bine, cu Parlamentul European, dar ce vreti sa faceti in Romania si cu Romania? Si am simtit nevoia sa dam acest mesaj, ca avem o viziune si stim ce vrem sa facem si cu Romania.

De aceea, am abordat acele subiecte.

Prima tema mare a fost cea legata de reforma constitutionala. Din pacate, am vazut ca unele pasaje de acolo au fost interpretate ca fiind un atac la presedinte.

Nu a fost deloc asa, nu a fost deloc in intentia mea sa-l atac pe presedinte,pentru ca eu sunt convins ca nici presedintele nu e si nu a fost confortabil cu situatia in care a fost pus atunci cand i s-au propus astfel de candidaturi. Si noi credem ca trebuie sa reformam Constitutia, in asa fel incat presedintele sa nu mai fie cu spatele la zid, pus de Parlament, cu amenintarea referendumului pentru demitere, daca nu accepta anumite persoane, chiar incompetente fiind”, a declara Dacian Cioloș.