Înregistrarea care îl îngroapă pe Cioloș. Ce spunea fostul premier despre relația cu Dragnea. Video în articol

Dacian Cioloș, „omul nou” din politica românească se confruntă cu o nouă problemă. În plină campanie pentru alegerile europarlamentare, moment în care partidele politice se atacă reciproc așa cum știu ele mai bine, pe internet a apărut un filmuleț cu un interviu pe care Dacian Cioloș i l-a acordat lui Mihai Gâdea în anul 2015, după ce a preluat funcția de premier.

Invitat într-o emisiune la Antena 3, Cioloș a primit mai multe nume pe care a trebuit să le prezinte pe scurt.

Despre Victor Ponta, cel al cărui funcție tocmai o preluase, a declarat că este „Un amic... Cu care am colaborat bine pe perioada în care am fost comisar european și aș îndrăzni să spun un amic”.

În ceea ce îl privește pe Dragnea, actualul său dușman de moarte, Cioloș susținea că ”la fel aș spune - un amic. și cred eu că pe discuțiile pe care le avem pe programul de guvernare, putem vorbi și de o relație de încredere. Mi se pare un om serios, cu care se poate discuta în mod serios”.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fmonica.krueger.1485%2Fvideos%2F430441651102827%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="313" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Ce spune acum Cioloș despre Dragnea. „Liviu Dragnea începe să ne spună din nou cum o să arunce în stânga şi în dreapta cu bani pe diferite proiecte, însă românii cred că încep să înţeleagă că acei bani nu sunt pentru ei, acei bani sunt pentru partid, pentru firmele căpuşă, acei bani sunt pentru comisioane şi ei trebuie să ajungă la oamenii de partid, aşa cum ne-au obişnuit oamenii ăştia deja de câteva decenii.

Pentru că în paralel cu aceste promisiuni că o să se arunce cu bani pe diferite proiecte în stânga şi în dreapta, ministrul de finanţe PSD, Teodorovici, împrumută România cu miliarde de euro şi cu dobânzi foarte ridicate de pe pieţele externe. Deci noi luăm bani de pe pieţele externe ca să putem finanţa aceste promisiuni electorale care nu aduc bunăstare pentru români", a declarat Cioloş, într-o conferinţă de presă, pe data de doi mai.