Ciolacu insistă: Doctorul Cîrstoiu trebuie să iasă cu explicații. Altfel, nu poate merge mai departe

Sursă foto: Facebook

Ciolacu a declarat că medicul  Cîrstoiu trebuie să iasă și să explice toate aspectele apărute în spaţiul public, aşa cum a convenit cu el şi cu Nicolae Ciucă, dar nu a făcut-o până acum. Ciolacu a spus ferm că „dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”.

Ciolacu spune că medicul  Cîrstoiu „nu poate merge înainte”

Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că în opinia sa, conferinţa de presă trebuia făcută deja şi a anunţat că urmează o discuţie comună împreună cu Nicolae Ciucă şi domnul Cîrstoiu, cel târziu luni. Cu privire la retragerea medicului Cîrstoiu a explicat:

„Eu nu îi cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă, spun eu, mai mare decât domnul Cîrstoiu, eu i-am făcut o recomandare, şi direct şi prin intermediul dvs, de câte ori m-aţi întrebat. Domnul Cîrstoiu trebuie să iasă să ţină o conferinţă de presă, aşa cum am convenit cu domnia sa şi cu preşedintele Nicolae Ciucă, şi să explice toate aspectele apărute în spaţiul public”, a răspuns Ciolacu.

Premierul spune că medicul trebuie să fi făcut deja conferinţa de presă

Ciolacu a fost foarte tranșant cu privire la medicul Cătălin Cîrstoiu. Premierul vin cu un ultimatum cerându-i, dacă nu e prea târziu, să răspundă la toate aspectele apărute despre el în spațiul public.

Ciolacu și Cîrstoiu. Sursa foto: Facebook

„Nu vom putea merge înainte până nu se va întâmpla acest lucru, până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei. Acest lucru l-am convenit împreună cu Nicolae Ciucă şi cu medicul Cătălin Cîrstoiu. (..) Repet, domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în spaţiul public şi să explice toate aspectele, astfel nu vom putea merge mai departe”, a subliniat liderul PSD.

Și continuă: „Părerea mea că trebuia făcută deja. Urmează să avem o discuţie comună împreună cu Nicolae Ciucă şi domnul Cîrstoiu”.

Ciolacu a vorbit înainte conferință cu Nicolae Ciucă

Ciolacu a mai spus că înainte de a intra în conferinţa de presă a vorbit la telefon cu Nicolae Ciucă. Cu privire la nominlizare, Ciolacu a spus că „el a luat o decizie de susţinere a unui candidat comun”. Iar „decizia este în continuare de a avea un canidat comun”.

„Domnul Nicolae Ciucă a spus foarte clar că el l-a cunoscut pe doctorul Cîrstoiu cu două zile înainte de a lua decizia, lucru foarte adevărat. După cum bine ştiţi, eu am fost şi în vizită la Spitalul Universitar. Restul, adevărurile sunt întotdeauna relative, mai ales în politică”, a concluzionat premierul, potrivit news.ro.