Ciolacu sare la gâtul lui Orban. „Nu o mai jigniți pe Gabriela Firea”

Ciolacu

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a reacţionat dur după ce Guvernul Orban a împărţit bani din fondul de rezervă către primăriile din ţară.

Ciolacu susţine că aceşi bani au fost alocaţi cu predilecţie către localităţile conduse de primari PNL.

„Bun-simț, domnule Orban, este să aloci banii publici, transparent, în funcție de nevoile reale ale comunităților locale și indiferent de cine sunt conduse.

Nerușinare este să pedepsești cetățenii pentru că sunt conduși de un primar de altă culoare politică. Așa cum ați făcut dumneavoastră acum trei zile, când ați golit ilegal fondul de rezervă către primarii PNL!

Chiar dacă matematica nu este domeniul dvs forte, cifrele sunt clare: pentru cei 53% primari PSD ați alocat 100.707mii lei, iar pentru 33% primari PNL ați alocat TRIPLU, 283.670 mii lei.

Și mai aveți tupeul să le vorbiți cetățenilor despre bun-simț...

PS: Nu o mai jigniți pe Gabriela Firea. Dacă aveți curaj candidați împotriva ei în alegeri. Sau vă e teamă că luați 11% ca data trecută?!”, a postat Marcel Ciolacu pe Facebook