Marcel Ciolacu, noul președinte interimar al PSD, a făcut primele declarații după ce Viorica Dăncilă și-a dat demisia din fruntea partidului.
„În primul rând, aș vrea să mulțumesc în numele meu dar și în numele colegilor și toți membrilor CEx, doamnei Viorica Dăncilă, fostul nostru președinte. Și aș vrea, înainte de toate, să vă spun: este pentru prima oară când eu am participat la un CEx în care toți liderii și-au spus opinia și așa a fost condusă ședința de doamna Viorica Dăncilă, să audă părerea la toată lumea și un CEx matur, în care au fost discuții pe fond, nu de formă. Cu toții ne-am asumat multiplele greșeli pe care le-am făcut și am ajuns la concluzia că trebuie o resetare a partidului și nu făcut un măcel sau cum se aștepta ca până acum, să pice capete.
De fapt, nu a picat niciun cap astăzi. Și iar o premieră pentru PSD, fostul lider se regăsește în echipa partidului ca și președinte la doamne. Acolo unde doamna Dăncilă a fost președinte și pe urmă premier.
După ce m-au propus colegii ca și președinte interimar, conform cutumei și a statutului, era dreptul meu și mi-am ales, în primul rând secretarul general, cel care este garantul normalității într-un partid și primul obiectiv care m-au mandatat colegii este acela de a organiza Congresul unde vor fi alegerile normale. Alături de domnul Paul Stănescu, automat au intrat toate cele cinci județe care au câștigat conform principiului meritocrației. Aici mă refer la președintele de la Teleorman, președintele de la Mehedinți, domnul Georgescu Aladin, domnul Georgescu Gâdea, domnul Mihai Weber de la Gorj și domnul Nicolae Bădălău de la Giurgiu”, a declarat Marcel Ciolacu.
„În februarie o să venim în faţa membrilor de partid şi a delegaţilor pentru alegerea unei conduceri legitime care să gestioneze în continuare alegerile locale şi generale, care vor urma anul viitor”, a spus el.
Ciolacu a subliniat că Dăncilă şi-a dat demisia după ce a ascultat punctul de vedere al membrilor CEx.
„Nu a fost preluată această conducere prin forţă. Dacă ar fi fost preluată prin forţă, presupun că nu ţinea CEx şase ore şi nu şi-ar fi exprimat toată lumea opinia. A fost un gest de normalitate al doamnei preşedinte după ce ne-a ascultat şi şi-a depus demisia. Nimeni nu i-a cerut demisia doamnei Dăncilă. Cu toţii am ajuns la concluzia că trebuie resetat acest partid”.