Ciolacu o sucește ca la Ploiești. Azi o vrea și pe Firea în conducerea PSD

Ciolacu o sucește ca la Ploiești. Azi o vrea și pe Firea în conducerea PSD

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îi va propune Gabrielei Firea să facă parte din echipa cu care el se va prezenta la Congres pentru a prelua conducerea partidului. În urmă cu o zi, același Ciolacu susținea că președinții de organizații, între care și Gabriela Firea, nu vor face parte din echipa de conducere cu care se va prezenta în fața Congresului.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că prioritatea şefilor de filiale din ţară trebuie să fie alegerile locale şi parlamentare, iar nu conducerea partidului, referindu-se la decizia sa de a nu coopta la conducere preşedinţii de organizaţii judeţene. Potrivit formulei de conducere care va fi propusă de Marcel Ciolacu Congresului PSD, în viitoarea structură vor exista o funcție de președinte, una de secretar general și mai multe poziții de vicepreședinți. Acestea, însă, urmau să fie preluate (cel puțin până la declarațiile lui Ciolacu) de orice alți lideri ai partidului în afară de președinții de organizații.

„Am anunțat colegii că în echipa mea nu voi merge cu președinți de organizații. Mai mulți colegi au spus că în acest moment este oportună această decizie. Domnul Manda deja e șeful de campanie al PSD și asta o să îi ocupe tot timpul liber. Din echipa pe care o să o prezint la congres o să facă parte doamna Olguța Vasilescu. (….) S-a terminat această luptă în interiorul PSD pentru funcții”, declara Marcel Ciolacu, în urmă cu o zi.

În aceste condiții, Gabriela Firea ar fi fost exclusă din conducere, ea fiind șefa PSD București. Între timp, însă, liderul interimar al PSD pare că s-a răzgândit, anunțând că dorește ca Firea să fie alături de el, în echipa de conducere.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O doresc și pe Gabriela Firea (n.r. în echipa lui). Urmează mâine (n.r. joi) să am o discuție cu ea mai aplicată. Este primarul general al Capitalei, este omul cu al doilea număr ca mărime de voturi din România după președintele țării și cred că oricine și-ar dori-o pe Gabriela Firea în echipă”, a spus liderul interimar al PSD.

Până în acest moment, Marcel Ciolacu este singurul candidat la șefia PSD, care se va prezenta în fața colegilor la Congresul de pe 21 martie cu o moțiune și cu o echipă de conducere. Alături de el, va fi, cu siguranță, cel puțin așa a anunțat, Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii și apropiat al fostului lider Liviu Dragnea.