Ciolacu aruncă bomba despre alegeri. Opoziția nu se aștepta: „Doamne, ce nenorocire!”

POLITIC, PARTIDE, PSD, MARCEL CIOLACU

Liderul PSD a punctat că o „reintrare în normalitate” este inevitabilă și că alegerile locale vor trebui ținute la un moment dat.

Marcel Ciolacu vine cu noi informații despre data la care vor avea loc alegerile locale, dar și cu clarificări asupra incidentului care l-a avut drept protagonist chiar pe premierul României.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat în cadrul unui interviu mai multe motive pentru care alegerile locale vor fi ținute cât de curând, doar dacă situația va permite ca acestea să se desfășoare în siguranță pentru toată lumea.

„Alegerile trebuie ținute. Expiră mandatele, e normal să intrăm în normalitate. Acesta ar putea avea loc când nu mai există niciun pericol asupra populației și când populația crede acest lucru. Noi avem acum o mare problemă de credibilitate a Guvernului”, a declarat Ciolacu.

De asemenea, liderul PSD l-a luat la rost și pe premierul României, Ludovic Orban, care a fost protagonistul unui eveniment ce a scandalizat întreaga Românie.

Toată lumea a luat acea poză din biroul premierului ca pe un can-can. Nu e. E o problemă gravă ce s-a întâmplat. Nu poți să mai ai credibilitate să ieși la presă cu mască, cu mănuși, cu o figură gravă „Doamne ce nenorocire este, stați în casă!” și după aia te duci în biroul tău şi stai cu colegii relaxat, fără măşti, consumând alcool”, a declarat Marcel Ciolacu, în cadrul unui interviu acordat DCnews.

O fotografie controversată în care apar mai mulți membri ai cabinetului Orban ce se relaxează în biroului premierului României alături chiar de el, a devenit virală pe Facebook.

În imagine, membri cabinetului beau diverse băuturi alcoolice și fumează nestingheriți, în timp ce măștile de protecție, obligatorii de altfel în spațiile închise, sunt lăsate deoparte, pe masă.

Potrivit unor surse politice, fotografia ar fi fost realizată cu ocazia zilei de naștere a lui Ludovic Orban, în data de 25 mai.

După spusele premierului, în camera s-ar mai fi aflat alți trei demnitari, dar care nu au fost surprinși în acea fotografie.