Ciolacu anunță decapitări în PSD. Cine sunt cei vizați. O fi și Firea pe listă?

Ciolacu anunță decapitări în PSD. Cine sunt cei vizați. O fi și Firea pe listă?

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că baronii locali care au pierdut alegerile din 27 septembrie vor trebuie să-și asume rezultatul deoarece au decis singuri cu ce candidați vor participa.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că rezultatul alegerilor nu a fost o surpriză și că este bun pentru partid. Ciolacu a precizat că PSD își propune un scor foarte bun la alegerile parlamentare, mai precis primul loc.

„Rezultatele votului de ieri ne arată că Partidul Social Democrat este pe drumul cel bun. În acest moment, Partidul Social Democrat are cel mai mare număr de consilii județene, respectiv 20 de consilii județene, și cel mai mare număr de primari aleși, aproximativ 1.500 de primari. Rămânem cel mai mare partid din România. Procesul de reconstrucție internă a dat roade în acest moment”, a precizat liderul PSD.

Ciolacu a precizat că se aștepta ca PSD să câștige mai multe consilii județene. Într-o intervenție televizată, liderul PSD a precizat că urmează o perioadă în care social-democrații responsabili pentru pierderea alegerilor în anumite localități sau județe vor trebui să răspundă.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a evitat să nominalizeze pe cineva, însă a lăsat să se înțeleagă că printre cei vizați ar fi și Marian Oprișan, președintele PSD Vrancea care ar fi trebuit să înțeleagă că alegătorii își doresc o schimbare.

„Dacă colegii ar fi înțeles că este nevoie să facă o schimbare, am fiu avut un rezultat mai bun”.

„Dacă înțelegem nevoile oamenilor și după alegerile prezidențiale și parlamentare am intrat pe drumul cel drept. Am obținut o majorare de vreo 10%. PNL are 34%, iar noi 31. Este al treilea scor cu 3 în față la alegerile locale”.

„Este un câștig imens. Avem cel mai mare număr de cj și aleși locali și primari și avem un scor cu 3 în față. Sunt premise că va fi o bătălie dificilă și ne luptăm pentru primul loc la parlamentare. Sunt ferm convins că vom câștiga”, a spus Marcel Ciolacu.

PSD este partidul care se luptă cu actuala putere de dreapta.

PSD și-a propus să câștige alegerile parlamanetare cu un scor care să aibă 3 în față.

„Avem cel mai mare număr de Consilii Judeţene, avem cel mai mare număr de aleşi - primari şi aleşi locali. Sunt premisele că va fi o bătălie destul de interesantă la alegerile generale. În acest moment, partidul are baza necesară de a se lupta pentru primul loc la alegerile parlamentare”.

Ciolacu anunță căderi de capete în PSD

Liderul PSD a precizat că fiecare organizație a decis cu ce candidați va merge la alegeri, iar cei care au pierdut vor trebui să-și asume aceste decizii.

„Pentru alegerile locale decizia aparține conducerilor organizațiilor județene, iar la alegerile generale, conducerea centrală se va implica în stabilirea candidaților și a strategiei”.

USR -PLUS a câștigat pe greșelile făcute de cele două partide mari, PNL și PSD, a afirmat Marcel Ciolacu. USR PLUS nu a câștigat vot politic, a câștigat pe greșelile singurelor două mari partide, PSD și PNL.

El a precizat că în anumite localități și județe s-a câștigat din cauză că populația s-a săturat de cei care conduceau, a ajuns la o „saturație”.

PSD începe mnobilizarea pentru alegerile generale, iar obiectivul este ca să ajungă primul partid parlamentar din România. După ce vor fi câștigate alegerile se va intra în logica de desemnare a premierului și a Guvernului.

Marcel Ciolacu a exclus o negociere cu USR-ul, precizând că PSD este o alternativă la Dreapta.

Despre majorarea pensiilor

În legătură cu majorarea pensiilor cu 40%, Marcel Ciolacu a precizat că așteaptă ca CCR să se pronunțe, iar mai apoi, în funcție de motivatre, președintele să promulge legea.

Ciolacu acuză că președintele și premierul au mințit că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor și a alocațiilor, deoarece au folosit banii în tot felul de alte scopuri, inclusiv pentru cumpărarea primarilor PSD.

„Am câștigat alegerile locale. PSD are capacitatea să se unească și să câștige alegerile parlamentare. Am o veste proastă pentru ei”.

În buget există bani pentru majorarea pensiilor, susține Marcel Ciolacu, care spune că a indicat guvernului unde sunt aceste sume.

PNL a luat aproximativ 148 de primari PSD, însă PSD a câștigat tot cam atâtea primării.

Despre data alegerilor parlamentare și o nouă moțiune

Ciolacu susține că data alegerilor parlamentare ar trebui stabilită în Parlament, în urma unor discuții transparente. Decizia va fi luată după ce se va pronunța CCR, dacă președintele va promulga legea.

Marcel Ciolacu a precizat că PSD ar putea să mai depună o moțiune de cenzură cu condiția să fie votată și de PMP și UDMR.

Dacă cele două formațiuni vor vota această moțiune, atunci va fi introdusă în Parlament și votată.

PSD cere renumărarea voturilor la Sectorul 1

Marcel Ciolacu a comentat situația de la Primăria Sector 1 și a anunțat că PSD a  depus sesizare la BEC și a cerut renumărarea voturilor pentru Primărie:

„Vom vedea unde este greșeala, la noi, la ei, procesele verbale originale sunt la BEC. Ce dorim noi este ca cel mai bun candidat, care a obținut cele mai multe voturi să câștige”.

Declarația vine după ce Clotilde Armand, candidatul USR PLUS a denunțat o posibilă fraudă electorală la alegerile pentru Primăria Sectorului 1.

Ciolacu acuză politica economică falimentară a PNL

În cazul în care va reveni la putere, Ciolacu anunță noi investiții publice și renegocierea anumitor obiective cu Comisia Europeană.

El spune că în cazul în care ar crește pensiile și veniturile, atunci ar crește și consumul și veniturile la buget.

Ciolacu s-a pronunțat împotriva privatizării CEC și a altor unități în această perioadă de criză. De asemenea, s-a pronunțat împotriva politciii de împrumuturi a Ministerului Finanțelor Publice.

Investițiile străine sunt un obiectiv principal pentru o guvernare, iar în acest an au fost investiții străine zero în România.

El a precizat că actualul guvern nu are credibilitate și de aceea marii investitori evită să vină în România.

Liderul PSD a încheiat arătând că PSD urmează să se mobilizeze pentru alegerile parlamentare ce vor urma, astfel încât să obțină un rezultat bun.

„Trebuie să ne mobilizăm, suntem alternativă reală și vom veni cu un program foarte bun”.