Cine vrea sa o ucida pe Bhutto?

Prima femeie care a condus o tara musulmana in perioada postcoloniala a avut parte de o revenire exploziva in Pakistan.

Dupa opt ani de exil, Benazir Bhutto vrea sa se intoarca la putere. Dar mai intai va trebui sa supravietuiasca.

Intr-o atmosfera de sarbatoare, Benazir Bhutto a sosit in Pakistan pe 18 octombrie, cu intentia de a se pregati pentru alegerile generale din ianuarie 2008. Desi strazile din Karachi erau impanzite de afise cu mesaje de bun venit, iar sute de mii de sustinatori au intampinat-o pe drumul de la aeroport, nu a fost intoarcerea triumfala la care visa doamna Bhutto, dupa ani de exil si de evenimente nefaste care i-au fracturat viitorul politic.

In pofida desfasurarii pe traseu a 20.000 de soldati din trupele de securitate, ea a fost tinta a doua explozii provocate de un atentator-sinucigas. Benazir nu a fost ranita, dar moartea a secerat in plin, la numai doi pasi de ea. Atacul s-a soldat cu 134 de morti si 450 de raniti.

Atentatul a demonstrat in cel mai dur mod cu putinta cat de complicata este revenirea si reintegrarea familiei Bhutto in tara pe care a condus-o si pe care apoi a abandonat-o.

Mujahedinii furiosi

Guvernul de la Islamabad poarta toata vina pentru atentatul de la Karachi, noteaza „Newsweek”. Publicatia americana mentioneaza ca liderii pakistanezi au creat „monstrul islamist” care opereaza acum nestingherit in intreaga tara.

Militantii islamisti care au fost recrutati, antrenati si inarmati de serviciile secrete pakistaneze au devenit acum cei mai mari dusmani ai guvernului. Acestia au incercat de doua ori sa-l asasineze pe seful statului, generalul Pervez Musharraf, candva cel mai mare sustinator al lor. In ultimii sase ani, ei au ucis peste 1.000 de soldati.

Guvernul l-a acuzat imediat pe Baitullah Mehsud, un vechi sustinator al retelei teroriste al-Qaida si detinatorul mai multor baze de antrenament pentru atentatorii kamikaze. Varianta a fost imediat respinsa de familia Bhutto.

Nusrat Javed, un analist politic din Karachi, crede ca Benazir a devenit tinta retelei al-Qaida dupa ce a declarat ca va permite fortelor americane sa atace mujahedinii chiar din Pakistan si ca va permite controlul international asupra programului nuclear pakistanez.

Desi atentatul pare sa fie opera membrilor al-Qaida, nu toata lumea este convinsa ca acestia sunt implicati. Benazir a evitat sa-l acuze direct pe Musharraf pentru organizarea atentatului, iar surse din anturajul ei spun ca aceasta s-ar fi referit la Ijaz Shah, directorul general al serviciului pakistanez de informatii, unul dintre apropiatii presedintelui.

„Nu acuz guvernul. Acuz oamenii care abuzeaza de pozitiile lor, de putere”, a spus Benazir. Potrivit revistei „Time”, aceasta crede ca elementele profundamentaliste din sanul armatei se simt amenintate de revenirea sa in tara.

Asa se face campanie

Publicistul Kamran Noorani crede ca a arunca vina pe al-Qaida ar acoperi complicatele fire care duc spre fortele interesate de eliminarea lui Benazir Bhutto. El a declarat revistei „Time” ca Partidul Popular din Pakistan (PPP), care o sustine pe Benazir, se bucura de o larga sustinere in mediul rural.

Iar in perspectiva alegerilor prezidentiale din ianuarie 2008, intoarcerea fostului premier e perceputa ca o amenintare de alte grupuri politice: „Aici nu e o tara in care privesti la televizor dezbaterile politice intre candidati. Aici, campaniile se poarta in parcuri, pe drumurile satelor si pe strazi. Senzatia mea e ca au dorit sa-i sperie pe Benazir si pe membrii PPP. Asta va descuraja oamenii sa participe la vot”, explica Noorani.

Benazir a anuntat ca nu va renunta la lupta ei pentru democratie si pentru imbunatatirea vietii oamenilor de rand. Mesajul ei pentru cei care o vaneaza este: „Ii anunt pe cei care perpetueaza crima ca PPP nu poate fi oprit. Vom continua sa luptam pentru drepturile omului, orice ar fi”.

Privit cu ura sau cu admiratie, Benazir Bhutto e un nume care nu lasa pe nimeni indiferent in Pakistan. Ea e sustinuta de membrii Partidului Popular, foarte influent in Pakistan, insa oamenii presedintelui Musharraf o detesta. In plus, si-a atras si adversitatea fundamentalistilor, prin atitudinea sa proamericana si luarile de pozitie impotriva terorismului.

ACUZATII

Anchete repetate pentru coruptie

> Franta, Polonia, Spania si Elvetia au furnizat autoritatilor pakistaneze documente care ar proba actele de coruptie infaptuite de Benazir Bhutto si de sotul ei, Asif Ali Zardari. Acesta a fost inchis opt ani pentru spalare de bani si eliberat in 2004.

> Pe 6 august 2003, cuplul a fost gasit vinovat pentru spalare de bani de magistratii elvetieni. Cei doi au fost condamnati la cate sase luni de inchisoare cu suspendare si obligati sa achite o amenda de 50.000 de dolari fiecare. De asemenea, au fost obligati sa returneze guvernului pakistanez 11 milioane de dolari.

> Potrivit autoritatilor din Pakistan, familia Bhutto ar fi acumulat 1,5 miliarde de dolari, suma aflata in conturi bancare din Elvetia, si o vila cu zece dormitoare. Guvernul sustine ca averea a fost cladita din comisioane grase, oferite de investitorii straini, si prin spalare de bani.

CONTESTATA

Bhutto, un nume controversat in Pakistan

> Intr-o scrisoare deschisa, publicata pe 14 iunie de „The Wall Street Journal”, istoricul american Arthur Herman a numit-o pe Bhutto „unul dintre cei mai slabi lideri din istoria Asiei de Sud-Est”. El sustine ca Bhutto si alti membri ai elitei pakistaneze il detesta pe Musharraf fiindca acesta este un muhajir, fiul unuia dintre milioanele de musulmani indieni care au trecut in Pakistan dupa separarea din 1947.

„In timp ce multi muhajiri s-au aflat in primele randuri ale luptatorilor pentru crearea Pakistanului, multi pakistanezi nativi ii privesc ca pe niste tolerati si ii considera cetateni de mana a treia”, a scris Herman.

> Negocierile cu Pervez Musharraf au mai diminuat si entuziasmul din interiorul partidului ei, PPP. Chiar si unchiul ei, Mumtaz Bhutto, o judeca foarte aspru: „A facut de ras numele Bhutto. A plecat departe ca sa scape de pacate. Tara s-a dus naibii timp de zece ani, iar ea unde era? Singurul mod in care se putea intoarce era printr-o intelegere. Pata va ramane mereu”.

COMPROMIS

Pactul pentru putere in Pakistan

Desi parea terminata politic, Benazir Bhutto incearca sa-si recladeasca viitorul politic printr-o coabitare cu generalul Musharraf, sustinuta de Statele Unite. In 2002, Pervez Musharraf, presedintele Pakistanului, a amendat Constitutia pentru a impiedica realegerea premierilor care au detinut doua mandate. Aceasta masura ii elimina de la alegeri pe Benazir Bhutto si pe Nawaz Sharif.

Pionul americanilor

Aflata in exil, Benazir parea scoasa din joc. Din septembrie 2004, ea a trait la Dubai, in Emiratele Arabe Unite, unde a ingrijit-o pe mama sa, bolnava de Alzheimer. In decembrie 2004, dupa mai bine de cinci ani, i s-a alaturat si sotul ei, care fusese inchis pentru acte de coruptie.

In ianuarie 2007 a fost invitata in SUA pentru convorbiri cu presedintele Bush si alte inalte oficialitati. SUA vad in ea un pion important in lupta contra terorismului. Pe 5 octombrie 2007, presat de americani, care i-au finantat consistent regimul, Musharraf a amnistiat-o pe Bhutto, cu exceptia acuzatiilor de coruptie.

A doua zi, Musharraf a castigat scrutinul parlamentar pentru un nou mandat de presedinte, dar Curtea Suprema a anuntat ca nu va fi declarat invingator pana cand nu se va decide daca acesta a procedat legal candidand din postura de sef al armatei.

In mediile politice din Pakistan se spune ca americanii l-au asigurat pe Musharraf ca va ramane presedinte daca ii ofera functia de premier doamnei Bhutto.

Promisiuni de politician

Ajunsa la 54 de ani, dupa doua mandate neincheiate de premier si dupa nenumarate dispute si hartuieli cu autoritatile pakistaneze, Benazir promite acum ca va elibera tara de saracie si o va indrepta spre democratie, ca va crea locuri de munca, va reduce somajul si va oferi acces la servicii medicale. Pe scurt, o viata mai buna pentru pakistanezi. Dar, pentru asta, este vital ca ea sa supravietuiasca. Fizic si politic.

BIOGRAFIE

Profil de conducatoare

> Familie. Benazir Bhutto s-a nascut pe 21 iunie 1953, la Karachi, in Pakistan. Este fiica cea mai mare a fostului premier Zulfikar Ali Bhutto. Pe 18 decembrie 1987 s-a casatorit la Karachi cu Asif Ali Zardari. Cuplul are doi baieti si o fata: Bilawal, Bakhtwar si Asifa.

> Studii. Dupa ce si-a incheiat educatia primara in Pakistan, Benazir si-a continuat studiile in Statele Unite. Din 1969 pana in 1973 a urmat Colegiul Radcliffe, apoi a absolvit Universitatea Harvard cu o diploma cum laudae in stiinte politice. Intre 1973 si 1977  a studiat filosofie, stiinte politice si economie la Oxford. Tot aici, a urmat un curs in drept international.

> Pierdere. Dupa un proces inceput pe 24 octombrie 1977, fostul prim-ministru Zulfikar Ali Bhutto a fost executat prin spanzurare, pe 4 aprilie 1979. Tatal lui Benazir a fost acuzat ca ar fi planuit asasinarea unui lider al Partidului Popular din Pakistan. Sentinta i-a apartinut generalului Muhammad Zia-ul-Haq, care a preluat functia de presedinte si de presedinte al Curtii Martiale din Pakistan.

> Cariera. In 1988 a fost aleasa prim-ministru, dar a fost indepartata din functie dupa 20 de luni, din ordinul presedintelui Ghulam Ishaq Khan, sub acuzatia de coruptie. Realeasa in 1993, a fost din nou indepartata de la putere, in 1996, de presedintele Farooq Leghari, in 1996, tot pentru acuzatii de coruptie.