Ne întoarcem la procesul care a început miercuri, 20 mai, la Tribunalul Olt, proces care priveşte dispariţia, în data de 14 aprilie 2019, a Luizei Melencu, de 18 ani şi a Alexandrei Măceşeanu, de 15 ani, în data de 25 iulie 2019. Deținem încă informații importante.
Rechizitoriul DIICOT-ului, în care principalul acuzat că a răpit, sechestrat, schingiuit, violat, ucis şi profanat cadavrele celor două fete este Gheorghe Dincă, de 66 de ani, supranumit şi „monstrul din Caracal”, a fost depus pe masa judecătorilor încă din data de 15 ianuarie 2020. De atunci, au fost stabilite două termene, dar amândouă au fost amânate până ieri, 20 mai, din cauza pandemiei. Cel de-al doilea acuzat în acest dosar este Ştefan Risipiţeanu, considerat complice la sechestrarea şi violarea Luizei Melencu.
Așa cum am scris în relatările de ieri, toate părţile implicate în proces, atât avocaţii familiilor victimelor, cât şi inculpaţii Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, cer ca dosarul să nu fie judecat deocamdată, pentru că rechizitoriul este incomplet. Vor ca el să fie înapoiat la DIICOT, pentru reluarea anchetei de la zero.
Magistraţii Tribunalului Olt au stabilit ca deliberarea şi pronunţarea în cauza referitoare la dosarul ”Caracal”, având ca obiect măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, să aibă loc pe 3 iunie. De asemenea, s-a stabilit că procesul va avea loc la Slatina. Curtea de Apel Craiova nu a admis cererea de strămutare formulată de avocaţii familiilor victimelor.
Dincă acuză anchetatorii că l-au torturat
În relatarea noastră de ieri despre procesul de la Slatina, am spus că Gheorghe Dincă a afirmat că au fost anchetatori care l-au torturat. I-a şi numit. Noi am evitat însă să le dăm numele, pentru că ne-am obişnuit deja ca Dincă să mintă foarte mult. Mai ales acum, când, inclusiv Dincă a înţeles că protecţia „de sus” de care s-a bucurat la începutul anchetei şi-a cam luat mâna de pe el. Aşa că Dincă încearcă singur să scape şi el cum poate, adică, să ia cât mai puţini ani de puşcărie.
Numele anchetatorilor au fost deja vehiculate, aşa că nu mai avem de ce să nu le pomenim. Dincă a pomenit trei, nu aşa cum s-a spus până acum, doar unul.
Primul dintre ei se numeşte Adrian Ciobanu. Acesta este una şi aceeaşi persoană care a făcut presiuni asupra familiei Melencu pentru a face pentru a doua oară proba ADN. Dincă pretinde că Ciobanu l-a ameninţat că-l va face să putrezească în puşcărie. Că i-a spus că tot el l-a terminat şi pe Alexandru Vişinescu, fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat din perioada comunistă, condamnat la 20 de ani de detenţie pentru crime împotriva umanităţii şi decedat în 2018 în Penitenciarul Rahova, la vârsta de 93 de ani.
Cel de-al doilea acuzat de „monstrul din Caracal” că l-a torturat este Daniel Barbu. Nimeni altul decât poliţistul de la Bucureşti, care, conform primei declaraţii a lui Alexandru Bogdan, primul avocat din oficiu a lui Dincă, l-a convins pe suspect să recunoască asasinarea celor două fete. Dincă spune că Daniel Barbu l-a învăţat să spună asta, „pentru că îi va fi mai bine”. Iar el, încrezător, s-a conformat.
Aici inculpatul încearcă să profite şi de neclarităţile în ceea ce priveşte prezenţa lui Daniel Barbu la faţa locului. Ofiţer de poliţie la Bucureşti, acesta nu avea ce să caute în câmpul infracţional în timpul percheziţiilor. Nu este nici acum limpede cum a ajuns acolo şi cine l-a chemat.
Explicaţiile date la vremea respectivă de Ministerul Afacerilor Interne sunt cel puţin puerile. Daniel Barbu se afla în timpul liber, în vizită la nişte rude din Caracal, Dincă a auzit de el că este prin zonă şi, deşi nu-l cunoscuse niciodată personal, a cerut să fie chemat la faţa locului ca să-i mărturisească lui şi numai lui ce crime avea pe suflet. Pentru că numai în el avea încredere. Puteţi crede o asemenea poveste? Cu atât mai mult cu cât hârtia care să-i permită poliţistului Barbu să participe la anchetă a fost eliberată de către procuror a doua zi după ce acesta stătuse de vorbă cu Dincă în curtea lui, în timp ce prin jur foiau criminaliştii, care cu echipament de protecţie, care nu.
Să nu uităm şi de cele şapte mesaje pe care Dincă le-a primit chiar în timpul percheziţiei, de pe un telefon al IGPR-ului.
Apropo, cine i-a lăsat telefonul lui Dincă, deşi acesta era reţinut? Există martori, dintre cei care au stat vara trecută aproape zi de zi în poarta „monstrului din Caracal” pe timpul percheziţiilor, care susţin că l-au văzut vorbind la telefon, inclusiv când era transportat cu maşina poliţiei.
Cel de-al treilea acuzat de Dincă este Dorin Dumitran, profilerul poliţiei care a încercat să intre în mintea presupusului criminal. Despre acesta, Dincă spune că l-a păcălit şi i-a făcut portretul psihologic, fără ca de faţă să fie şi unul dintre avocaţii săi din oficiu.
Foto: olt.ro