Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cine sunt judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central la alegerile din această toamnă. Unul dintre ei este Adrian Glugă, fost procuror, care a fost și cercetat penal.
Judecătorii ICCJ care vor face parte din BEC
Au fost extrase cele 5 nume de judecători care vor face parte din BEC, așa cum cere procedura. Ei sunt: Dorina Zeca, judecător Secția I Civilă, Irina Alexandra Boldea, judecător Secția I Civilă, Adina Oana Surdu, judecător Secția a II- a Civilă, Adrian Glugă, judecător Secția Penală și Cristea Bogdan de la Judecător Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
În ceea ce-l privește pe Adrian Glugă, acesta a fost cercetat penal în cazul unor grupări interlope din Craiova. Cele două se numesc Frăția și Mândria, iar Glugă a fost suspectat că ar fi favorizat pe un dezvoltator imobiliar din clanul Frăția. De altfel, cel care a făcut aceste acuze ar fi fost nimeni altul decât rivalul acelui om de afaceri. În rechizitoriul întocmit legat de aceste două grupări apar detalii potrivit cărora judecătorul ar fi împrumutat bani de la unul dintre membrii grupării.
Acuzații grave
Ba chiar ar fi cumpărat și un apartament de la aceiași grupare. Cert este că procurorul care s-a ocupat de dosar, fost prim-procuror la Tribunalul Dolj, a fost dat în judecată de Adrian Glugă. Procesul a fost câștigat în primă instanță de magistratul Înaltei Curți. Pe de altă parte, procurorul în cauză a fost zilele trecute la DIICOT. Unde a acuzat faptul că în 2022 a fost otrăvit cu metale grele. Procurorii DIICOT spun că acea concentrație găsită în sânge ar avea legătură cu consumul de pește. Nu cu o eventuală otrăvire.
În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui său, Biroul Electoral Central se completează cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente. Și cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic și al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale.