Prezență suprinzătoare la vot, duminică dimineața, în orașul de pe Bega. Timișenii nu se grăbesc să voteze. Singurii determinați au fost pușcăriașii.
Votul pentru alegerea noului Parlament al României a început în această dimineață și la Timișoara. Potrivit reprezentanților Biroului Electoral Județean, în Timiș s-au deschis, la ora 07.00, toate cele 595 de secții de votare, nefiind înregistrate probleme. Cea mai mare parte dintre acestea, 207 se află în Timișoara. În total, pentru județul nostru au fost tipărite 1.365.000 de buletine de vot, iar numărul alegătorilor este de aproximativ 628.000.
La Penitenciarul Timișoara, din totalul de 363 deținuti cu drept de vot, 242 și-au exprimat votul înainte de ora 9,30.