Cine se află pe lista lui Orban. Premierul și-a ales miniștrii

Cine se află pe lista lui Orban. Premierul și-a ales miniștrii

Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat că luni va depune la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat, în vederea demarării procedurilor de învestire a noului Guvern.

"Am hotărât - luni să depunem programul de guvernare actualizat şi lista de miniştri, dar nu pot să mă prezint în faţa Parlamentului înainte de a mă prezenta în faţa forurilor statutare ale PNL. Luni, la ora 10. 00, vom avea o reuniune a Biroului Politic Naţional şi vom supune votului colegilor din PNL programul reactualizat şi lista Guvernului pentru ca tot luni să le trimitem spre Parlament, astfel încât să reducem cât mai mult posibilitatea boicotului procedural pe care-l planifică PSD", a declarat Ludovic Orban. El a precizat că nu intenţionează să schimbe vreun nume din fosta echipă, dar a subliniat că decizia finală aparţine conducerii PNL.

Ciolacu face sesizare

Tot luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, ar putea sesiza Curtea Constituţională cu privire la un posibil conflict între şeful statului Klaus Iohannis şi Parlament, după ce Ludovic Orban a fost desemnat din nou pentru funcţia de premier.

Potrivit unor surse social-democrate, Marcel Ciolacu s-a consultat vineri cu juriştii partidului, dar şi cu preşedintele Pro România, Victor Ponta, şi a decis să facă această sesizare la CCR.

Ne puteți urmări și pe Google News

La documentul prin care va fi sesizată Curtea lucrează mai mulţi jurişti din PSD, iar acesta va fi finalizat până luni. Tot luni urmează ca preşedintele Camerei să anunţe oficial decizia pe care a luat-o cu privire la acest demers.

Marcel Ciolacu şi-a exprimat încă de joi îndoiala în ceea ce priveşte legalitatea nominalizării lui Ludovic Orban ca prim-ministru, după ce a trecut moţiunea de cenzură, menţionând că PSD va cere lămuriri în acest sens.

"Am luat şi eu act din presă de auto-propunerea domnului Orban din nou de a fi primul-ministru al României, după ce a existat în Parlament cel mai mare scor la o moţiune de cenzură post-decembristă. (...) Nu ştiu nici cât de legală este tot propunerea domnului Orban de a fi desemnat prim-ministru. Vom vedea. Nu sunt specialist în Constituţie, dar cu certitudine vom cere lămuriri până se va ajunge la un vot în Parlament", a precizat el, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni.