Cine scoate Capitala de sub gheață? Primăria București deleagă, dar nu se implică

Cine scoate Capitala de sub gheață? Primăria București deleagă, dar nu se implică

Trei zile sub gheață. Capitala a paralizat cu totul, de la cetățenii ținuți în frig de RADET, la blocajele sistemelor de urgență pentru populație, până la cei cărora „le-a înghețat inima” când și-au găsit mașina făcută praf sub un copac. „Acum am susținut primul test adevărat legat de o situație de calamitate”, a declarat ieri un reprezentat al Inspectoratului Situațiilor de Urgență București-Ilfov. Iar acest test a fost picat rușinos în ceea ce privește numărul de apel de urgență. În momentul de față, Primăria Sectorului 4 este singura care a venit în ajutorul păgubiților.

Acest test a fost picat rușinos în ceea ce privește numărul de apel de urgență. În momentul de față, Primăria Sectorului 4 este singura care a venit în ajutorul păgubiților.

 

Vineri, omor la Urgențe

Ne puteți urmări și pe Google News

Prima zi de „freezing rain” a dus mii de oameni în sălile de aș teptare ale Camerelor de Gardă. Entorse, luxații și rupturi de oase, dar și capete sparte sau plăgi. Acestea au fost urgențele pe care le-au tratat la foc automat medicii din spitalele bucureștene. Majoritatea victimelor au alunecat pe trotuar, spațiu a cărui curățare nu intră în lista de atribuții ale Primăriei Capitalei sau de sector, ci în cea a cetățeanului sau, după caz, a administrațiilor de bloc.

Din păcate, simțul civic nu a scos prea mulți oameni „la lopată” și nici autoritățile competente nu s-au înghesuit să sancționeze lipsa acestei reacții impuse de lege și, totodată, firească. Surse din cadrul administrației ne-au declarat că nu s-a aplicat nicio sancțiune pentru trotuarele și țurțurii necurățate.

Sâmbătă, copacii s-au prăvălit peste sute de mașini

Oamenii au înțeles avertizarea ISU și au rămas, în limita posibilităților, în case. După ora prânzului, cetățenii au asistat siderați, de la fereastra geamurilor, cum copacii încărcați de gheață s-au prăvălit peste autoturisme. De asemenea, și peste două persoane.

Sub teroarea imaginilor apocaliptice pentru bucureștenii care nu s-au mai lovit de o astfel de condiție meteo, cu cabluri de înaltă tensiune rupte și împrăștiate pe trotuare și carosabil, oamenii au apelat singurul număr pus de autorități la dispoziția lor: 112. În mai puțin de două ore de la începerea fenomenului de secerare a copacilor, linia de urgență a cedat. Nimeni nu a mai răspuns la acest număr.

ISU a elaborat urgent un mesaj telefonic, prin RO-Alert, în care ruga cetățenii să nu mai apeleze la 112 decât dacă viața cuiva este în pericol major. Primăria Capitalei a dat publicității, la mai bine de patru ore după blocajul centralei 112, un comunicat cu un număr verde unde oamenii pot face sesizări despre avarii și pagube la rețelele de electricitate, gaze șamd. Primăria Capitalei a comunicat unui post tv că nu va acorda despăgubiri celor care au suferit pagube materiale din cauza copacilor căzuți, decât dacă pentru acei copaci se făcuse anterior o plângere către administrația publică.

 

Duminică, un singur primar acționează

Pe când majoritatea capetelor din Administrație s-a dat lovită de urgie, închinându-se cu stânga, primarul Băluță de la sectorul 4 a făcut notă discordată și a ieșit pe teren, evaluând pagubele și găsind rezolvări: „Din păcate, ploaia înghețată a produs mai multe pagube materiale, iar din cauza copacilor căzuți, multe autoturisme au fost avariate. De aceea, am hotărât să venim în sprijinul proprietarilor și să îi ajutăm să își repare mașinile. Cei afectați trebuie să vină la sediul primăriei, cu nota de constatare întocmită la fața locului de colegii de la Poliția Locală Sector 4, iar juriștii noștri le vor oferi suportul necesar întocmirii dosarelor de despăgubire, astfel încât cererile să fie soluţionate în regim de urgenţă”, a declarat primarul Sectorului 4.

Peste 150 de păgubiți și-au depus deja cererile. Mai mult, Daniel Băluță a trimis echipele să toaleteze copacii de la primele sesizări, pe când la Sectorul 1 mesajul a fost „nu se poate!”: „La ora aceasta, avem toţi oamenii în teren, pentru că sunt 230 de copaci sau crengi rupte. Nu avem cum să toaletăm acum copacii care cad şi nici nu are legătură cu faptul că dacă ar fi fost toaletaţi din timp nu ar fi căzut, pentru că acum s-au prăbuşit copaci perfect sănătoşi. Noi abia intervenim să-i luăm pe cei care cad. Este un fenoment natural pe care nu-l putem controla. Este ca la un cutremur. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. La noi în sector sunt cei mai mulţi copaci”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Tudorache, primarul sectorul 1 al Capitalei.