Cine râvnește scaunul PNCȚD în Europa

Un fost angajat al soției lui Crin Antonescu și un ex-consilier al secretarului general NATO vor să transforme un nou partid politic din România în continuatorul PNCȚD în Europa.

Partidul Popular din România (PPR), o formațiune politică înființată în octombrie 2016, a depus în această vară o cerere de afiliere la cel mai mare partid de dreapta din Europa, Partidul Popular European (PPE), a declarat ieri pentru EVZ președintele formațiunii, Ion-Marius Fenichiu. PPE a anunțat noua formațiune că afilierea va fi discutată cel mai probabil la toamnă, în prima ședință a partidului european.

Acțiunea vine în contextul în care PPE a votat, în iunie, excluderea PNȚCD din rândurile sale, la finalul a 30 de ani de colaborare. Dovada faptului că PPR își propune să înlocuiască PNȚCD în PPE este prezentă în statutul noii formațiunii, potrivit căruia partidul „este continuatorul legitim ale doctrinei democrat-creştine”, adică doctrina PNȚCD.

Norvegianul „Johannis”

Organizatorul noului partid, secretarul general Steven Eriksen, este un norvegian care s-a născut la Oslo și locuiește în prezent în România. Potrivit paginii sale de Facebook, a fost asistent la Ministerul de Externe al Franței (1997-2003) și expert în Parlamentul European (2010-2017). Eriksen a fost și consilier la cabinetul actualului secretar general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a spus Fenichiu pentru EVZ. Eriksen este cel care se ocupă de intrarea PPR în PPE.

„Este un domn. Este jumătate român, după tată, și jumătate norvegian, după mamă”, ne-a spus Fenichiu. „A lucrat în mai multe instituții europene, are experiență administrativă dar și politică, fără să fie un politician de vârf”, a adăugat el pentru EVZ. Întrebat cum a ajuns Eriksen să se implice într- un partid mic din România, Fenichiu a zis: „Asta trebuie să îl întrebați pe dânsul”.

Contul de Facebook al lui Eriksen, consultat de EVZ, este „Steven Johannis”, după numele președintelui României, Klaus Iohannis, și acesta și-a postat poze de la Palatul Cotroceni, alături de șeful statului, fostul lider PNL Alina Gorghiu sau actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader.

DNA și Blaga

Pânăanultrecut, liderulpartidului care vrea să fie urmașul PNȚCD, Ion-Marius Fenichiu, a fost “asistent” la biroul de europarlamentar al Adinei Vălean, soția fostului lider PNL Crin Antonescu, funcție pentru care Fenichiu a fost plătit cu 22.000 de lei în 2015 și cu 10.000 de lei în 2014, potrivit declarațiilor sale de avere. Fenichiu a spus EVZ că nu mai colaborează cu Vălean de un an de zile.

„Sunt curajos, am fost parașutist, nu mi-e frică de nimic”, s-a autocaracterizat el. Fost consilier județean PNL în Prahova, Fenichiu a candidat independent în 2016 pentru funcția de primar al municipiului Ploiești și apoi pentru un loc în Camera Deputaților. Fenichiu a demisionat din PNL în urma unui scandal uriaș care a ajuns până la DNA: el și-a acuzat colegii liberali că înainte de alegerile locale din 2016, când a vrut să candideze din partea PNL la primăria Ploiești, i-au cerut 4.000 de euro. “(...) pur și simplu s-a impus un sondaj cu o firmă despre care ni s-a spus că este a domnului Vasile Blaga și că suntem obligați noi să plătim”, a relatat acesta.

El a mai relatat că primele 10 locuri de la Consiliul Județean și primele 7 de la Consiliul Local Ploiești „costau” la PNL 15.000 de euro. „Eu nu am furat, nu că vin mascații la ușă, ci că așa m-a învățat mama”, a mai spus Fenichiu, pentru EVZ.

Prima gară

Momentan, PPR este un partid doar pe hârtie, ca alte 140 din România, recunoaște Fenichiu, care vrea la toamnă să înceapă să construiască o formațiune politică care să candideze la alegerile europarlamentare din 2019, aceasta fiind prima țintă a partidului. În PPR vor fi primiți membri care au mai făcut politică în alte partide pentru că Fenichiu are propria viziune despre traseism: „Traseism este când pleci la alt partid pentru beneficii personale. Dacă pleci la alt partid pentru că valorile tale nu se mai regăsesc în partidul din care faci parte, atunci nu este traseism”. S-ar alia cu alte partide mari de pe scena politică dacă va fi primit în PPE și ar conta pe scena politică? “E bine să nu spui niciodată niciodată”, a răspuns Fenichiu pentru EVZ.