Cine pe cine a învins? REFLEXUL DE CULTURĂ
Editura Evenimentul si Capital

Cine pe cine a învins? REFLEXUL DE CULTURĂ

Autor: | | 2 Comentarii | 992 Vizualizari

Rudolf Nureyev (anul acesta ar fi împlinit 80 de ani, dacă nu ar fi murit cu 24 de ani în urmă) a fost balerinul absolut, a fost etalonul cel mai înalt al dansului clasic. Arta lui era desăvîrșită, ca a unui mag. „Dar nu l-am văzut niciodată, cum e? E bun de ceva?” a întrebat Margot Fonteyn cînd i s-a propus să danseze cu el. „E deajuns să intre pe scenă și să ridice o mînă, atît, și vezi de-odată toate lebedele dansînd” – i s-a răspuns.

Cam așa era Nureyev... Se spune despre el că a ajuns relativ tîrziu (abia la 17 ani!) în faimoasa școală de balet Vaganova de la Teatrul „Kirov” și că era departe de a fi promițător în comparație cu alți băieți de vîrsta lui. Venit dintr-o familie simplă și puternic bolșevizată, Nureyev a dansat, în primii lui ani de formare, dansuri populare tătare și bașkire în ansambluri pionierești pierdute prin stepele ruse. Iar acei ani erau exact anii lui Stalin.

Marele rafinament petersburghez era la o mie de kilometri distanță! Mutarea lui la Leningrad – în 1955 - a fost, desigur, pasul decisiv. Geniul lui a încăput pe mîina unui legendar profesor de balet, Aleksandr Pușkin, care va deveni mai tîrziu și profesorul lui Mihail Barîșnikov. Ce profesor! Încă de la începutul carierei sale la „Kirov”, dosarele KGB vorbesc despre el ca despre o problemă. Încă în primii ani de la Leningrad, artistul se comportă prea liber, eratic, boem, adoră anturajele cosmopolite (cîte erau) şi se dăruieşte generos iubirilor sale homosexuale.

Curiozitatea lui intelectuală îl împinge peste tot și intră în anturaje neplăcute autorităților – frecventează scriitori interziși, discută artă cu fel de fel de „dușmani ai poporului” și citește ce-i dau aceștia să citească. Cînd ansamblul „Kirov” porneşte într-un mare turneu la Paris şi Londra, în 1961, „cadrele” nu dau undă verde plecării tînărului star, deşi propaganda sovietică îl prezenta ca pe un mare produs artistic al comunismului, dovadă clară a superiorităţii societăţii comuniste faţă de lumea decăzută a capitalismului, care nu poate produce asemenea artişti.

Cu puţin timp înainte de turneu, prim-balerinul Sergheiev se îmbolnăveşte şi impresarii occidentali îl cer imperativ pe Nureyev. KGB-ul acceptă, în final, dar trimite împreună cu trupa un număr de agenţi, cu misiunea de a nu-l scăpa din ochi şi, la limită, din mînă, pe balerin. La Paris, succesul e enorm. Dar Nureyev nu e cuminte deloc.

Stă numai printre francezi, frecventează cercuri „decadente” şi gustă, cu graţie, din noul său statut de vedetă. La Moscova, se decide aducerea lui înapoi, înainte de plecarea trupei spre Londra, umătoarea etapă a turnelui occidental. Pe 16 iunie 1961, pe aeroportul Le Bourget, are loc o scenă incredibilă. Balerinul este escortat pur şi simplu spre avionul de Moscova. La scara avionului, face o mişcare bruscă şi o ia la fugă înapoi spre aeroport, ţipînd isteric.

Agenţii KGB sînt prinşi pe picior greşit şi, pînă să se dezmeticească, Nureyev se aruncă în braţele primului poliţist întîlnit, strigînd fără încetare: „Vreau să fiu liber!”. A doua zi, toate ziarele occidentale explodează - marea stea sovietică se lepădase de URSS. Și încă cum? Printr-o evadare dramatică, petrecută în fața a mii de călători. La Moscova, şocul e cumplit.

Cu cîteva săptămîni înainte, Gagarin se întorsese din prima călătorie cosmică, iar propaganda roşie era în plin avînt. Palma dată de Nureyev sistemului nu va fi uitată niciodată. KGB nu-l va ierta. La început, se pune la punct o vastă operaţiune de compromitere. Este imediat primit într-o prestigioasă companie de balet franceză, dar la primele spectacole vor fi „plantaţi” spectatori, care-l vor huidui, îi vor striga acuze grave, vor arunca în el cu ghemotoace de hîrtie.

Şocul adaptării la Occident e greu, căci Nureyev era obişnuit cu măruntele mofturi ale statutului de stea sovietică, iar Occidentul îi cere disciplină, în schimbul libertăţii. KGB se repede spre profesorii săi, prietenii săi şi, nu în ultimul rînd, spre părinţi. Toţi îi scriu scrisori patetice în care îl imploră să se întoarcă. Tatăl lui Nureyev - un comunist convins - îl reneagă public şi nu va mai vorbi cu el pînă la moartea sa, în anii 70. Mama, însă, îl cheamă acasă, prin lungi scrisori lacrimogene. Nureyev trece printr-un moment emoţional greu şi reintră în contact cu Teja Kremke, o mare iubire a sa din prima tinereţe leningrădeană.

Teja este est-german şi, cînd Nureyev îl cheamă disperat la Paris pentru a trăi împreună, Teja ezită. Fatal, pentru că, în august 1961, comuniştii est-germani despică Berlinul cu un zid care va rezista pînă în 1989. Teja Kremke este blocat. Stasi intră pe fir, urmărind şi influenţînd discuţiile sale cu Nureyev. Lui Teja i se cere să-l convingă pe balerin să vină la el, în Berlinul de Est. Acolo, KGB îl va înhăţa.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate