Fostul europarlamentar Mircea Diaconu a fost surprins, duminică, la o terasă din zona Unirii, Bucureşti stând la o cafea cu primarul sectorului 3, Robert Negoiţă.
Cel mai probabil, discuţia între cei doi este un semn că avem parte de un „pact” secret în legătură cu alegerile prezidenţiale la care candidează Diaconu.
După negocierea cu alianţa ADLE-PRO România, Diaconu încearcă să atragă de partea lui şi oameni din PSD care, în mod natural, ar fi trebuit să o susțină, cel puțin pe linie de partid pe Viorica Dăncilă.
Recent, Negoiţă a afirmat că Diaconu se bucură printre membri PSD de o oarecare simpatie.
Citește și: Ionuț Negoiță, trimis în judecată pentru evaziune. Prejudiciu de milioane de euro
O serie de primari ai partidului condus de Viorica Dăncilă și-au arătat intenţia de a nu o susține în campanie pe șefa lor, ci pe candidatul propus de cuplul Tăriceanu-Ponta. Practic, acești primari refuză să se implice în campania actualului premier și președinte al PSD și sprijină interesele lui Mircea Diaconu. Această situație ar putea răsturna ”jocurile” pentru Cotroceni și să ne ofere o uriașă surpriză.
Diaconu a avut mai multe întâlniri cu primarii PSD cărora le-a promis că va avea o campanie electorală de bun simț, fără ”mușchi încordați”, fără mitinguri sau celebrele „pomeni electorale”.
Referitor la relaţia cu Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, Diaconu a spus: „Am primit un telefon de la o persoană care nu era nici un lider, nici celălalt care mă întreabă dacă aș fi dispus la o întâlnire cu domnul Tăriceanu și cu domnul Ponta. O voce feminină, nu am obiceiul să întreb ”cum te cheamă, duduie?”. Putea să fie o farsă, dar simțeam că nu e cazul”, a declarat fostul europarlamentar.
Reamintim că în anul 2012, când Ponta era premier, l-a dat afară pe Diaconu de la şefia ministerului Culturii pentru motivul că era incompatibil.
Despre acest lucru, Ponta a afirmat recent: „Îmi cer scuze pentru ce v-am făcut în 2012. Eram tânăr, am avut sfătuitori foarte proști”
De asemnea, Diaconu a povestit că președintele ALDE i-a făcut oferta: „Călin Popescu-Tăriceanu mi-a spus: ”Nu mai vreau să candidez, mă retrag și propunerea noastră este să-ți dăm sprijin logistic”. Că altfel nu se poate…”, a adăugat actorul.
Revenind la întâlnirea dintre Diaconu şi Negoiţă, o colaborare între cei doi ar face foarte bine primarului de la Sectorul 3, mai ales în aceste momente în care a fost trimis în judecată, alături de fostul președinte al echipei, Alexandru David, într-un caz în care cei doi sunt acuzați că au produs un prejudiciu de milioane de euro.
Cazul a fost înregistrat pe 4 septembrie la Tribunalul București.
Prejudiciul ar atinge ordinul milioanelor de euro, acesta fiind cauzat de TVA-ul perceput de firmele deținute de Negoiță în activitățile din construcții, potrivit cancan.ro