Kanal D propune emisiuni noi, TVR pune figuri tinere în prim-plan, iar Prima alege desenele animate.
Pentru sezonul estival, posturile TV şi-au împrospătat grila de programe. Noile producţii îşi propun să fie "tonice şi antrenante", în ton cu sezonul cald şi cu perioada concediilor.
Kanal D
În această vară, Kanal D a mizat pe divertisment. Luna iunie a debutat cu lansarea emisiunii "Medicii", moderată de Dinu Maxer şi Ioana Oprea.
O săptămână mai târziu a fost lansată emisiunea "Restaurant la noi acasă", un reality show pe teme culinare. Jumătatea lunii iunie a adus "Nevasta mea e cea mai tare", o emisiune- concurs prezentată de Ovidiu Cuncea.
Astăzi, la Kanal D vine, de la 19.45, reality show-ul "Am băiat de în surătoare", prezentat de Mirela Boureanu Vaida. Zilnic, de luni până vineri, de la orele 19.45, şi sâmbăta de la ora 20.30 reality show-ul va urmări încercările prin care trebuie să treacă familiile unor tineri, în căutarea partenerelor potrivite pentru aceştia.
Din 4 iulie, în fiecare duminică, de la orele 21.00, Ovidiu Nicolescu şi Vlad Gorneanu sunt gazdele emisiunii "Faci faţă, faci bani". Oamenii obişnuiţi au posibilitatea de a câştiga bani atunci când se aşteaptă mai puţin.
Din 5 iulie, Cosmin Cernat dă startul celui de-al doilea sezon al emisiunii "Şatra", difuzată în fiecare luni şi marţi, de la 20.30.
Din 9 iulie, în fiecare vineri, de la 20.30, Ernest vă invită la emisiunea "Ochii din umbra", un nou reality show al postului, care îşi propune să scoată la iveala faţa nevazută a oamenilor.
TVR
Din iunie, Dalia Puşcă şi Cosmina Păsărin v-au dat "Întâlnire la malul mării" cu o emisiune de 90 de minute. Cea de-a doua emisiune estivală propusă de Televiziunea Română este "Vizor Monden" pe TVR 1 şi este prezentată de Ela şi Liviu Stanciu.
Prima TV
După ce în luna iunie, Luana Ibacka a lansat "Specialiştii", iar Andreea Raicu v-a invitat să aflaţi dacă dragostea e oarbă, într-un nou reality-show "Întâlnire pe întuneric", Andreea Fried şi Dan Cluceru renunţă la vacanţă pentru a dezvălui cele mai ascunse secrete ale vedetelor în "Focus Monden“, în fiecare luni şi joi de la ora 22.00.
O altă atracţie: reluare ultimului sezon "Cireaşa de pe tort", în fiecare seară de luni până joi, de la ora 19.30. "Mondenii" vor continua să amuze spectatorii, şi în reluare, în fiecare joi de la ora 20.30. Şi "Trăsniţii" vor fi prezenţi pe micul ecran, de luni până joi, de la ora 22.30.
John Cusack vă arată ce înseamnă "High fidelity", dar vom fi şi "Rătăciţi printre cuvinte" alături de Bill Murray şi Scarlett Johansson. Nu mai rămâne decât să descoperiti "Al şaselea simţ" alături de Bruce Willis.
MARKETING
Pro TV mizează pe filme de top, în vreme ce concurenţii de la Antena 1 pariază pe vedete autohtone.
ANTENA 1
"Star Avatar", "Iubirea face farse" şi "Burlacul"
Din 3 iulie, Roxana Ionescu face echipă cu Răzvan Popescu, care a slăbit nu mai puţin de 41 de kilograme pentru a fi prezentator, în serile de sâmbătă. De la ora 20.30, emisiunea "Star Avatar" va intermedia duete neaşteptate cu vedete-surpriză şi mult umor. Asistenta echipei este Octaviana Fieraru.
Showul "Iubirea face farse", care va fi difuzat din 4 iulie, de la ora 20.30, şi se vrea plin de umor, va fi prezentat de Daniel Buzdugan. O familie obişnuită va avea parte de o experienţă cel puţin ciudată, când fiul sau fiica lor vor veni acasă cu planuri serioase de căsătorie cu o vedetă. O nouă emisiune debutează joi, 8 iulie, ora 20.30.
"Burlacul" îl are ca protagonist pe celebrul creator de modă Cătălin Botezatu. Vedeta va trebui să aleagă dintre 22 de dom nişoare pe cea care se aproprie cel mai mult de idealul său feminin.
"Heroes", de luni până joi
Din 5 iulie, va fi difuzat serialul american "Heroes", de luni până joi, la ora 23.30. În weekend, începând cu data de 3 iulie, de la ora 13.10, telespectatorii se vor bucura de un serial de succes, cu Cybill Shepherd şi Bruce Willis: "Maddie şi David".
Alte câteva dintre filmele şi vedetele ce vor putea fi văzute la Antena 1: Weseley Snipes ("The Detonator", "Marksman", "7 Seconds"), Steven Seagal ("Shadow Man", "Black Dawn", "Flight of Fury"), Jean-Claude Van Damme ("Sudden Death", "The Quest"), Arnold Schwarzenegger ("6th Day"), Sylvester Stallone ("Daylight") şi Noah Wyle ("The Librarian").
PRO TV
De la Colin Farrell la nea Marin Barbu
În această vară, filmele de acţiune, thrillerele, comediile şi emisiunile de divertisment prind viaţă.
- Colin Farrell este captiv în "Cabina telefonică"/"Phone Booth" (SUA 2002). Stu Shepard (Colin Farrell) ridică receptorul unui telefon dintr-o cabină şi astfel ajunge la cheremul unui lunetist psihopat care îi spune că, dacă va îndrăzni să-i închidă, îl va ucide. Alături de Colin Farrell, distribuţia thrillerului îi reuneşte pe Forest Whitaker, distins cu un Premiu Oscar, Kiefer Sutherland, Radha Mitchell şi Katie Holmes.
- Sean Connery, laureat al Premiului Oscar, face parte în această vară din "Liga"/"The League of Extraordinary Gentlemen", o echipă de personaje renumite, de la Allan Quatermain, căpitanul Nemo şi până la Dorian Gray, care trebuie să împiedice un personaj malefic să dezlănţuie un război mondial. Sean Connery, Naseeruddin Shah, Peta Wilson, Tony Curran şi Stuart Townsend sunt numele de marcă din distribuţie.
- Steve Austin, unul dintre cei mai populari luptători din istoria wrestlingului, este în "Condamnaţii"/"The Condemned" Jack Conrad, un deţinut care îşi aşteaptă execuţia într-o închisoare coruptă din America Centrală. El este însă “achiziţionat" de un producător de televiziune şi dus pe o insulă părăsită unde trebuie să lupte pe viaţă şi pe moarte împotriva altor nouă condamnaţi, deoarece învingătorul îşi va recăpăta libertatea.
- Tot la Pro TV, telespectatorii îi vor putea urmări pe Thomas Jane, Diane Lane şi Mickey Rourke în
"Killshot"/" Ţinte sigure", pe Angelina Jolie, Ethan Hawke, Olivier Martinez şi Kiefer Sutherland în "Identităţi furate"/" Taking Lives", şi pe Bruce Willis în "Mărturie mortală"/"16 Blocks".
- Happy Hour. Până la jumătatea lunii iulie, invitaţii vor continua să comenteze, alături de Cătălin Măruţa, ultimele bârfe din showbiz.
- Serviţi, vă rog. Din 9 iulie, vedetele vorfi gazde de pensiune în Delta Dunării. Coordonatorul misiunii va fi nea Marin Barbu, specialistul emisiunii “Dansez pentru tine".