Cine munceste mai mult: femeia sau barbatul?

Femeile sunt mai active acasa, dar barbatii „compenseaza” la serviciu.

Stravechea si aparent eterna intrebare „cine munceste mai mult: barbatul sau femeia?” pare sa fi gasit in sfarsit un raspuns fundamentat stiintific: nu femeia, asa cum se credea. Un studiu realizat de Biroul National de Cercetare Economica al Statelor Unite a conchis ca suma tuturor activitatilor zilnice - la serviciu si acasa - a ajuns sa fie impartita aproape egal intre sexe, cu femeile muncind mai mult acasa, in timp ce barbatii „compenseaza” la serviciu aparenta inactivitate la domiciliu.

Surprinzatoarea concluzie deriva dintr-un amplu studiu realizat de un grup de economisti dornici sa afle de ce par americanii sa munceasca mult mai asiduu decat europenii. Comentand studiul pentru BBC, profesorul Philippe Weil, de la Universitatea Libera din Bruxelles, a declarat: „Acesta a fost un argument in razboiul sexelor, ca femeile ar duce o dubla povara, dar noi nu am descoperit nicio dovada, cel putin in tarile bogate, ca asa ar sta lucrurile”.

Somnul face diferenta

Multe femei simt intr-adevar ca au mai putin timp liber decat barbatii, dar explicatia acestei situatii se regaseste in somn, nu in munca. „Timpul petrecut nemuncind este identic pentru barbati si femei.

El este insa folosit in mod diferit: spre exemplu, femeile petrec mult mai mult timp dormind decat barbatii, care prefera sa se uite la televizor - asa s-ar putea explica perceptia ca femeile au mai putin timp liber”, a spus Weil.

Autorii cercetarii, Michael Burda, Dan Hamermesh si Philippe Weil, au descoperit si o relatie intre diferenta de activitate dintre sexe si bogatia tarii din care provin. Cu cat diferenta este mai mica, cu atat tara este mai bogata.

In final, se pare ca intr-adevar americanii sunt cei mai harnici din lume, cu 476 de minute muncite pe zi de catre barbati, cu 40 minute in plus fata de femei. Pe de alta parte, in familiile din clasa inferioara, greul cade pe femei. In cele cu studii superioare, barbatii sunt cei care muncesc mai mult.

Italiencele, cele mai muncite

In Marea Britanie, unde ambele sexe muncesc mai putin, femeile trebaluiesc zilnic 428 de minute, cu 10 minute mai mult decat barbatii. Mai la sud, italiencele muncesc o ora si un sfert mai mult decat sexul opus, in principal activitati casnice.

Dar tot ele castiga de 2-3 ori mai mult decat barbatii, desi lucreaza acelasi timp cu femeile din Germania si Olanda. Olandezii, americanii, suedezii si norvegienii castiga, in medie, ceva mai bine decat femeile, in timp ce in Belgia, Danemarca, Franta si Marea Britanie lucrurile stau invers.

Concluziile acestui studiu vor fi, totusi, greu de acceptat, avand in vedere ca inclusiv sociologii intervievati de cercetatori au fost de parere ca femeile muncesc „considerabil mai mult” decat barbatii.