Preşedintele Klaus Iohannis a fost însoţit de o femeie misterioasă la Ziua Marinei. Nu este vorba de Carmen Iohannis.
Azi, de Ziua Marinei, Iohannis a participat la festivitatea de 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române care a fost sărbătorită altfel. Noile condiții au presupus în special distanțarea dintre persoanele aflate de față.
Ce a atras atenţia în mod special a fost faptul preşedintele Klaus Iohannis nu a venit însoţit de Carmen Iohannis, ci acesta fiind văzut în prezența lui Carmen Dinu, consilier prezidențial.
Se pare că lipsa lui Carmen Iohannis de la eveniment a fost pusă pe baza pandemiei de coronavirus de la noi din țară, așa că doamna Carmen Dinu a trebuit să-și facă datoria și să-l însoțească pe președinte.