Cine este românul cu origini libaneze, care a devenit favorit pentru funcția de prefect al Bucureștiului

sursa: Facebook

Alexandru Hazem Kansou, un apropiat al Gabrielei Vrânceanu Firea, este favorit pentru a fi numit prefect al Capitalei, de partidul din care face parte, PSD.

Un român cu origini libaneze are șansă se devină prefectul Capitalei. Este vorba despre Alexandru Hazem Kansou, secretarul executiv al PSD București şi un apropiat al fostului primar general al Bucureștiului, Gabriela Firea.

Cine este Alexandru Hazem Kansou, omul care se află în pole-position pentru a fi numit prefect al Bucureștiului

În urma negocierilor purtate în ultimele zile, cei de la Partidul Național Liberal (PNL) vor renunța la funcția de prefect, iar numirea va fi făcută de colegii de guvernare de la PSD.

Alexandru Hazem Kansou este de profesie economist. Conform informațiilor din CV, el este cetățean român, s-a născut în Liban și are vârsta de 39 de ani. A absolvit Liceul Marin Preda, în anul 2002, urmând mai apoi Facultatea de Economie a Turismlui în cadrul Universității Româno-Americane. În 2011 a finalizat cursurile de master în zona politicilor europene și administrației în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

A trecut mai întâi pe la PNL, apoi a ajuns în Partidul Social Democrat (PSD)

A fost inspector în cadrul Administrației Piețelor Sector 6 din București, apoi consilier personal în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, funcție ocupată însă pe o perioadă de câteva luni în anul 2013.

În mandatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei a ocupat funcţia de Consilier General al Municipiului București, apoi a fost numit în funcția de Director General în cadrul Societății de Transport București (STB). El a fost mai întâi la Partidul Național Liberal, dar a trecut în cele din urmă la Partidul Social Democrat.

Un anume domn care se numește Alexandru Hazem Kansou, un cetățean român născut în Liban ar urma să fie viitorul prefect al Capitalei. Ce s-a negociat astăzi în spatele ușilor închise? PSD-iștii le-au dat două lovituri grele liberalilor: le-au luat Prefectura București, principala prefectură a României și prefectura de la Ilfov, o altă prefectură importantă”, spunea jurnalistul Silviu Mănăstire la B1 TV.