Cine este Lia Olguţa Vasilescu, noul ministru al Muncii

Cine este Lia Olguţa Vasilescu, noul ministru al Muncii

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va ajunge la Lia Olguța Vasilescu în Guvernul lui Grindeanu.

În vârsta de 42 de ani, Olguța Vasilescu s-a născut la Craiova pe 18 noiembrie. În anul 1997 a absolvit Facultatea de Litere și Istorie, specializarea română-italiană.

Pe lângă facultate,  CV-ul noului ministru este completat cu burse de studii în Italia, Danemarca și Belgia și un doctorat în Sociologie, obținut la Universitatea București, în 2007.

Lia Olguţa Vasilescu face politică de la 16 ani, atunci când a devenit membru al Partidului România Mare. După primii trei ani de activitate, Vasilescu, a devenit preşedintele Organizaţiei de Tineret România Mare Dolj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul ei job a fost în presă.Lia Olguța Vasilescu s-a angajat la cotidianului „Cuvântul Libertăţii”. În primul an de muncă a ocupat funcția de redactor, iar apoi a fost numită șefa secției de investigații a ziarului. În 1999, a fost promovată în funcţia de redactor-şef al publicaţiei la care lucra, dar în 2000 a renunţat la presă pentru un loc în Parlament.

În anul 2000 a prins pentru prima oară  un loc în Camera Deputaţilor. Ea  a fost promovată de Coreliu Vadim Tudor pe listele partidului PRM. În timpul mandatului de deputat, între 2000 şi 2004, a fost şi purtătoarea de cuvânt a partidului.

Anul 2008 poate fi considerat anul de graţie pentru Lia Olguţa Vasilescu.Aceasta a candidat din nou la Parlament, de această dată la Senat, dar din partea PSD. Din 2012, aceasta este primar al orașului Craiova.

Lia Olguța Vasilescu s-a căsătorit, în noiembrie 2002, cu Ovidiu Vlasopol. Pe atunci, noul ministru era deputat PRM iar Vlasopol era reporter la PRO TV. Cei doi au împreună un băiat, Robert Ștefan, născut în 2009, care poartă numele de familie al mamei.

În declarația de avere a Olguței Vasilescu din 2016 se arată că aceasta primește lunar 1.000 lei, pensie alimentară pentru copil, ceea ce a născut speculații cu privire la un divorț. Vasilescu nu deţine apartamente, autovehicule sau terenuri. Noul ministru al Muncii are un cont în euro cu suma de 6,665 euro și 145,000 RON.