Ionuţ Adrian Eftime, denunţătorul lui Sorin Ovidiu Vîntu şi al viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu, a fost condamnat anul trecut la 6 ani şi 4 luni de închisoare într-un dosar de înşelăciune, disjuns din cel de având ca obiect delapidarea Petromservice, în care omul de afaceri a fost condamnat recent la o pedeapsă similară, 6 ani şi 2 luni cu executare.
„Aplică inculpatului Eftime Ionuţ Adrian pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani ?i 4 luni închisoare. pe durata căreia, în temeiul art.45 alin.5 din noul Cod penal, inculpatul va executa şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi g din noul Cod penal”, se arată în minuta deciziei.
Omul de afaceri Kiss Laszlo a primit şi el 6 ani şi 4 luni de închisoare, acesta fiind supranumit „Regele off-shore-urilor”. Prin firmele lui au trecut banii „sifonaţi” din companie de către membrii grupului infracţional.
Alături de Ionuţ Adrian Eftime au mai fost condamnaţi Gheorghe Şupeală, fost director general Petromservice, la 6 ani de închisoare, şi Zizi Anagnastopol, fostul director financiar al Petromservice, la 3 ani închisoare.
Ionuţ Adrian Eftime este fiul fostei secretare a Administraţie Prezidenţiale, Lia Licănescu Eftime, şi ginerele primarului din Piteşti Constantin Cornel Ionică.
Potrivit procurorilor Parchetului General, 8,5 milioane de euro ar fi fost scoase din conturile companiei Petromservice sub forma unor plăţi pentru studii de piaţă, sigle şi spoturi care trebuiau folosite pentru crearea unei noi imagini societăţii. Banii ar fi intrat în conturile firmelor Boaz Active SRL şi Laveco SRL, care ar fi fost controlate de Kiss Laszlo şi de reprezentata sa, Mariana Iordăchescu.
Anchetatorii mai susţin că, peste 6,8 milioane de euro din cei 8 milioane au ajuns în contul societăţii IT&Media, cu sediul în Delaware (SUA), un offshore creat de Kiss pe conturile căruia a fost împuternicit Eftime.