Cine este „Gru” care controlează din umbră scena politică? Dragnea, în prim-plan

POLITIC, PARLAMENT, CAMERA DEPUTATILOR

Într-un editorial scris pentru Ziar de Cluj, Liviu Alexa, fost președinte al organizației PSD Cluj, lansează o ipoteză potrivit căreia un personaj din umbră ar controla scena politică.

În acest sens, Liviu Alexa face o trimitere la Despicable Me, unul dintre cele mai populare filme de animație și la Felonius Gru, personajul pentru care lucrează minioni cei simpatici.

„Suntem în anul 2015 și capodopera de desene animate Despicable Me (Minions) a avut un succes năucitor, culmea, mai mult în lumea adulților. Minionii, caractere ficționale, haioase, incapabile să vorbească și, deci, fără posibilitatea de a fi auzite, comportându-se copilărește, seamănă cu noi, pulimea. Minionii sunt poporul român, folosibil și folosit de diverse partide, manipulabil mai dihai ca o sectă de baptiști ce văd un extraterestru coborând din ceruri. Și, în film, pe bune, ca și în viață, tot pe bune, minionii ajung să fie recrutați și să lucreze pentru cele mai demne de dispreț personaje - pentru ticăloși, hoți, infamii bandiți, printre care și Felonius Gru, poate cel mai demn de dispreț personaj.

Suntem în 2015 și Liviu Dragnea își sărbătorește ziua în fața tortului, zâmbește relaxat înconjurat de două personaje, de doi apropiați, cu adevărat apropiați: Geniul și Prietenul. Geniul e Doru Bușcu, care îi dă sfaturi lui Liviu, abia ales președinte al PSD, și căruia îi prevede un mare viitor. Prietenul, cu P mare, este Vasile Dâncu, omul căruia Liviu i se confesează ca un frate, așa cum și Liviu este fratele pe care Vasile nu l-a avut. În fața lor, oameni ce, la un moment dat, în doar câteva luni vor începe să conducă și să fasoneze România, un tort absolut haios cu niște minioni simpatici supervizați de la înălțime de infamul Gru.

Dacă ar fi să fim măgari, pe profesorul Dâncu l-am asemui cu Professor Flux, care, în desenul animat, își este și minion, dar sieși își este și stăpân. Dacă ar fi să fim porci, pe Doru Bușcu l-am asemui cu Herb Overkill, inventatorul care creează diverse arme, poate chiar și de manipulare.

Deși au trecut atâția ani de atunci și, chiar dacă astăzi știu mai multe și mă răsfăț că sunt puțin mai înțelept decât atunci, încă nu îmi dau seama cine o fi cu adevărat infamul Gru. De ar fi fost Liviu infamul Gru, nu ar fi ajuns la pârnaie, părăsit de prieteni și de propriul său partid. Înseamnă că infamul Gru e încă deasupra noastră, atât de sus încât noi nu îl putem zări, iar el, din înălțimea ticăloșeniei, continuă să ne manipuleze prostia izbăvitoare, oricine am fi, orice am fi, oricare am fi: ciolaci, minioni, dânci, Maiori, colonei, acoperiți spre înafară și descoperiți spre înlăuntru”, scrie Liviu Alexa, în Ziar de Cluj.