Cine este FAVORIT pentru a ocupa scaunul lăsat liber de Iohannis la Primăria Sibiu

Klaus Iohannis a demisionat din funcţia de primar al Sibiului după ce a câştigat alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

Locului lui a fost ocupat de Astrid Fodor, membră a Formului Democrat al Germanilor din România. Potrivit unui sondaj al PNL, Fodor este favorită să câştige postul de primar al municipiului.
Astrid Fodor ocupă peste 51% din intenţia de vot a sibienilor, în condiţiile în care sondajul PNL a fost realizat în luna decembrie, pe un eşantion reprezentantiv format din 800 de persoane, cu o marjă de eroare de plus/minus 3,4%, potrivit Agerpres.
Cel mai bine clasat posibil candidat al PNL este viceprimarul Virgil Popa, care însă a declarat în presă că nu vrea să candideze. Şi conducerea PNL Sibiu confirmă că cel mai bine clasat candidat liberal din sondaj nu este hotărât în privinţa candidaturii. În aceste condiţii, PNL Sibiu şi-a fixat ca obiectiv obţinerea a măcar unui post de viceprimar al municipiului reşedinţă, au precizat reprezentanţii organizaţiei liberale.
"La nivel de municipiu Sibiu avem ca obiectiv şi urmărim să creştem semnificativ numărul consilierilor locali, pentru a da forţă PNL-ului în Consiliul Local şi pentru a obţine cel puţin o poziţie de viceprimar. (...) În momentul de faţă, pe scorul politic pe care îl are PNL-ul, să spui că vrei să obţii Primăria Sibiu ar fi deplasat. Ca urmare, PNL la nivelul municipiului Sibiu are ca principal obiectiv cel puţin o funcţie de viceprimar şi creşterea numărului de consilieri locali pentru a da forţă Consiliului Local", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, deputatul Raluca Turcan, copreşedinte al PNL Sibiu.
Primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a anunţat recent, într-o conferinţă de presă, că va contesta decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în ceea ce o priveşte, precizând că intenţionează în continuare să candideze pentru un mandat de primar la alegerile de anul acesta.
Întrebată de un jurnalist cum o afectează decizia ANI, Astrid Fodor a comentat că aceasta este o "aberaţie".
"Bineînţeles că voi contesta decizia ANI. Deocamdată nu am primit informarea. (...) O voi contesta. Cum mă afectează? Bineînţeles că mă afectează pentru că eu consider că este o aberaţie. Este din nou o incoerenţă legislativă, în care din nou nu sunt puse legile cap la cap şi va trebui să clarifice justiţia acest caz", a spus recent Astrid Fodor.
ANI a anunţat în decembrie anul trecut că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 - 3 iulie 2014 întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al municipiului Sibiu şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional 'Samuel von Brukenthal" din Sibiu.