Cine este Diana Ramona Medan, românca acuzată de propagandă şi susţinere a Statului Islamic

Românca acuzată de propagandă şi susţinere a reţelei teroriste Statul Islamic nu este pentru prima oară în atenţia autorităţilor. În urmă cu 13 ani a fost cercetată într-un dosar de trafic şi consum de droguri, cunoscut la vremea respectivă ca dosarul Noroieni. A scăpat însă şi la scurt timp a plecat din ţară, stabilindu-se în Italia. Dosarul Noroieni a fost unul dintre cele mai cunoscute cazuri de descoperire şi desfiinţare a unui grup de traficanţi.

În anul 2003, peste 50 de tineri s-au adunat într-o casă din localitatea Noroieni să-l sărbătorească pe cel care era considerat capul afacerilor cu droguri în Satu Mare. Capturarea lor a fost una spectaculoasă pentru că poliţiştii s-au infiltrat printre ei, potrivit Stirile TVR.

Diana Ramona Medan se numără printre tinerii arestaţi în acea zi pentru trafic de droguri.

 

Vecini: Fiica unei persoane influente

Unii vecini refuză să vorbească în faţa camerelor de filmare dar îşi amintesc faptul că Diana Ramona Medan nu a fost arestată la acea vreme pentru că ar fi fost fiica unei persoane influente. Ei spun că imediat după încheierea cercetărilor, tânăra a plecat din ţară.

Ce a făcut ulterior ştiu şi autorităţile din peninsulă, acolo unde se stabilise tânăra şi unde a şi fost reţinută acum câteva zile pentru propagandă şi susţinere a reţelei teroriste Statul Islamic. Era foarte activă în mediul online. Mesajele de pe reţelele de socializare, scrise în engleză şi arabă, demonstrează orientarea pro islamistă. Diana Ramona este înscrisă în mai multe grupuri precum Islamul-religia omenirii sau Convertirea la islam. Autorităţile din peninsulă au expulzat-o în România.

Potrivit Vocea Transilvaniei, Pe site-urile islamiste, sătmăreanca posta cu numele de Diana Kauther. Pe pagina ei de Facebook, Diana a postat numeroase mesaje prin care îl glorifică pe Allah.

 

Surse: A ajuns acasă, la Satu Mare

Potrivit unor surse, Diana Ramona Medan ar fi fost lăsată în libertate şi s-ar putea afla acum în Satu Mare. Ea este suspectată de terorism.

Femeile reprezintă 10% din miile de recruţi străini care s-au alăturat Statului Islamic, indică un ghid publicat de susţinătoarele ISIS.