Cine e cel care a ucis şi a mâncat 7 copii? La 32 de ani a devenit o bestie cu chip de om

Cine e cel care a ucis şi a mâncat 7 copii? La 32 de ani a devenit o bestie cu chip de om

Cazul unui bărbat de 32 ani care a ucis şi apoi a mâncat 7 copii a revenit din nou în prim-plan după ce autorităţile din Thailanda au decis incinerarea acestuia.

Si Quey (32 ani) a ucis și a mâncat șapte copii înainte de a fi executat de un pluton de execuţie în Bangkok, în anul 1958. Ulterior, pentru a aminti thailandezilor de crimele şi pedeapsa capitală, autorităţile au decis îmbălsămarea și expunerea cadavrului într-un muzeu.

După șase decenii, cadavrul dezaxatului găsit vinovat de uciderea, prepararea şi mâncarea celor 7 copii, a fost incinerat. Daily Star aminteşte că înainte de îmbălsămarea şi expunerea la Muzeul Medical al Spitalului Siriraj, cadavrul a fost folosit pentru cercetare.

Numele criminalului a fost adesea folosit de părinți ca un avertisment pentru copii și a generat sintagma: „Dacă vă purtaţi urât, Si Quey va veni să vă prindă.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuşi, în august 2019, grupurile pentru drepturile omului s-au plâns că macabrul afișaj era umilitor întrucât cel expus a fost marcat drept canibal. Si Quey a recunoscut uciderea bebelușilor, dar a negat întotdeauna gătitul și mâncarea lor, în ciuda faptului că a fost găsit vinovat.

Ulterior, descrierea de la muzeu a fost schimbată din „Si Quey, cannibal” în „Prizonierul din camera morții”.

Apoi, cadavrul îmbălsămat a fost retras din faţa publicului. Si Quey a beneficat de o înmormântare tradițională budistă, cu un sicriu ornat şi incinerare cu ritualuri. Locul ales a fost un templu din provincia Nonthaburi, situat la aproximativ 20 de mile nord de Bangkok.

Dr. Prasit Wattanapa, profesor la Facultatea de Medicină din Spitalul Siriraj Universitatea Mahidol, a declarat că trupul său a fost afișat inițial ca un avertisment. El a spus: „Expunerea corpului i-a învățat pe oameni să-și dea seama că dacă fac ceva greșit, va exista o sancțiune.

Cu toate acestea, când susținătorii drepturilor omului au spus că aceasta poate fi o încălcare a drepturilor, am ascultat și am înțeles. Nu am vrut să devenim acum oamenii care fac ceva rău.”

Activistul pentru drepturile omului, Angkhana Neelaphaijit, a salutat această decizie. Ea a spus că motivul pentru care trupul a fost îmbălsămat a fost pentru că nicio rudă nu s-a prezentat vreodată pentru a-l revendica.

Conform înregistrărilor poliției, cadavrele a cel puțin patru dintre copiii uciși și care se presupune că au fost gătiti și mâncați de Si Quey au fost găsiți în districtul Thap Sakae. Celelalte crime au fost comise la Bangkok, Nakhon Pathom și Rayong, unde dezaxatul a şi fost arestat, dar cadavrele nu au fost niciodată descoperite.

Wat Bang Praek Tai, unde a fost incinerat joi, 23 iulie, este unul dintre cele două temple unde au fost ținute ceremonii religioase pentru deținuții lichidaţi de plutonul de execuţie. Templul se află lângă închisoarea Bang Kwang, în care a fost deţinut pentru o scurtă perioadă şi Si ​​Quey.

sursa: Daily Star