Numeroasele contestaţii, depuse de parlamentari USL şi de ONG-uri obscure, au dus din nou la amânarea înregistrării PMP la tribunal.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat cu încă o săptămână înregistrarea Partidului Mişcarea Populară, în condiţiile în care instanţa a rămas în pronunţare încă de pe 15 ianuarie 2014. Dacă această situaţie continuă, există posibilitatea ca partidul să nu poată fi înregistrat în aşa fel încât să poată participa la alegerile europarlamentare. Amânarea înregistrării PMP, ce a depus actele încă din 23 iulie 2013, pare să fie rezultatul unui calcul de ordin politic, în contextul în care, încă de anul trecut, s-au făcut eforturi pentru blocarea înfiinţării partidului. Mai întâi, Uniunea Social Liberală, prin deputatul PNL Octavian Bot, a trecut prin Parlament, în timp record, o lege "cu dedicaţie", care interzicea înfiinţarea unui partid cu acelaşi nume cu o fundaţie. Vizat era PMP, dat fiind că exista deja Fundaţia Mişcarea Populară. Legea a fost declarată neconstituţională de CCR, întreaga procedură durând însă săptămâni bune. Înfiinţarea Mişcării Populare ar crea probleme electorale USL, şi, în special, PNL, în condiţiile în care PMP se vrea o alternativă la principalul partid de pe zona de centru-dreapta. "Emoţii" în legătură cu înfiinţarea PMP au şi democrat-liberalii, în condiţiile în care, fiind format în mare parte din democrat-liberali, ia voturi şi din electoratul PDL. Motive hilare de blocare a înregistrării PMP Ulterior, un alt mijloc de blocare a înregistrării PMP a fost depunerea a numeroase contestaţii, ce invocau diferite motive, unele dintre ele de-a dreptul hilare. Astfel, acelaşi liberal, Octavian Bot, a argumentat, într-una din contestaţiile depuse, că mai există un partid cu o denumire similară, "Acţiunea Populară", iar "acţiune" şi "mişcare" sunt sinonime. "Denumirea integrală «Partidul Mişcarea Populară», nu numai că nu se deosebeşte clar de denumirea partidului «Acţiunea Populară», ci, având în vedere că substantivul «mişcare» este un sinonim al substantivului «acţiune», conform dicţionarului de sinonime al limbii române, aproape că cele două denumiri se identifică", se arată în contestaţia depusă de Octavian Bot. Cine nu doreşte înfiinţarea PMP? Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, pentru EVZ, că există o presiune de a întârzia înfiinţarea PMP, "ce şi-a propus să fie continuatorul politicilor lui Traian Băsescu". "De la stânga la dreapta există o preocupare majoră privind înfinţarea PMP. Faptul că parlamentari şi un partid înregistrat în Olanda, ca Partidul Democrat, depun contestaţii invocând motive lipsite de temei ne pune într-o situaţie în care se ridică semne de întebare legate de motivele pentru care nu se doreşte înfiinţarea PMP", a comentat Tomac.