Astfel, pe lista respectivă se regăsesc Rewe, Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, Altex, DM, dar şi mari lanţuri farmaceutice precum Sensiblu şi Help Net. De asemenea, ar fi bine să citească această ştire şi cei care au cumpărat măşti de protecţie din benzinăriile Lukoil România.

Toate aceste mari companii se află pe lista celor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme. Cel puţin asta reiese din raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), document obţinut de Agerpres. La aceste măsuri s-a ajuns în urma controalelor desfăşurate la nivel naţional în perioada 23 octombrie-23 noiembrie pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor.

Procent ridicat de măşti neconforme

În acest context trebuie subliniat că au fost controlaţi 599 operatori economici, iar 396 dintre aceştia (66%) mi respectau prevederile legale în vigoare. Altfel, la 79 de operatori economici încă nu a fost finalizat controlul efectuat de inspectorii ANPC.

Specialiştii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au anunţat că fost verificate 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, dintre care 32.997.026 erau măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) şi nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Din cauza deficienţelor constatate, ANPC a dispus oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti neconforme în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate.

Mai mult, a fost dispusă oprirea definitivă, dar şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei, precum şi aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, dintre care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Care au fost marile nereguli descoperite?

Printre cele mai mari nereguli constatate în controalele ANPC se regăsesc lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, dar şi lipsa traducerii în limba română. De asemenea,  lipsesc instrucţiunile de utilizare, menţionarea compoziţiei materialului, lipsă declaraţiei şi a marcajului de conformitate CE.

Conform legislaţiei europene în vigoare, odată descoperite aceste nereguli, directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a anunţat că România a emis, prin sistemul RAPEX, o alertă pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, care poartă marcajul CE, dar nu sunt certificate. Alerta a intrat în vigoare la 13 noiembrie.

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, a notat Anghel.

Raportul ANPC, trimis la Parchetul General

Despre cele relatate, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că raportul ANPC a fost trimis la Parchetul General, având în vedere că „protejarea populaţiei este prioritară”. „De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC, supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.

Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi.

Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General”, a declarat ministrul.

Mai trebuie spus că ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de „acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate”.

sursa: Agerpres