Mort departe de țară, trupul domnitorului moldovean a fost repatriat abia secolul trecut. Rămășițele pământești ale lui Dimitrie Cantemir, aduse din Rusia, au fost așezate într-un sicriu sigilat împreună cu pământul din jurul lor. Odată cu osemintele au fost aduse și pietrele tombale de la Moscova, care s-au dovedit însă a aparține unor alte persoane (unui prinț georgian, se pare).

Procesul verbal încheiat la sosirea osemintelor în portul Constanța în prezența lui Nicolae Iorga și a reprezentantului diplomatic sovietic Ostrovschi consemna: ”s-au găsit în raclă o parte din oseminte, fără craniu, cuprinzând oasele brațelor și picioarelor, înfășurate în resturile unui veșmânt de mătase, croit occidental, din care s-au fotografiat împreună cu oasele, însăși capetele mânecilor.

Medicul legist a constatat prezența corpului unui om în vârstă de aproape 50 de ani, având talia de 1,65 metri, ceea ce corespunde întru-totul cu datele istorice privitoare la Dimitrie Vodă. Se constată că din oseminte lipsea craniul.”

Cine a furat craniul învățatului român? Răspunsul e în paginile revistei.

Iată ce puteți găsi în noul Evenimentul Istoric:

-Fotografii păstrate zeci de ani în arhive despre viața secretă a lui Nicu și Zoia Ceaușescu:

-Ce s-a ales de tinerii care au cerut demiterea lui Ceaușescu în timpul pelerinajuluii catolic de la Șumuleu Ciuc, material completat de mărturia supraviețuitorilor;

-Jurnalul generalului Iulian Vlad, scris în detenție de ultiul șef al Securității, continuă cu o mărturie despre cei care batjocoreau și falsificau Istoria;

-Trei mari nume ale culturii românești au fost folosite de Securitate într-o operațiune care îl viza pe Eugen Ionescu;

-Care au fost condițiile financiare pentru care România a cedat URSS Insula Șerpilor;

-Povestea comorii blestemate care a terorizat Dobrogea;

-Regele Ferdinand a fost ținta unei tentative de asasinat, organizată de bolșevici;

-Noi dezvăluiri despre accidentul de la Cernobîl și despre cum au pierdut rușii pariul energiei nucleare;

-Istoria secretă a apariției ”fabricii de oameni noi a PCR”, organizația Șoimii Patriei.

Te-ar putea interesa și: