Cine a DECIS moțiunea de cenzură? Băsescu, dezvăluiri și acuzații fără precedent

Traian Băsescu a anunțat că PMP urmează să ceară președintelui Iohannis trecerea PSD-ului în opoziție ca urmare a ultimelor evenimente.

Fostul președinte al României a criticat, la B1TV, atitudinea minorităților care au fost decisivi în trecerea moțiunii de cenzură. Băsescu afirmă că în schimbul votului, aceștia au obținut foloase materiale.

“Ce s-a întîmplat înseamnă că alianța PSD-ALDE nu mai are majoritate pentru formarea unui guvern. Minoritățile s-au implicat în problemele interne ale PSD-ului, este fără precedent.

Este clar că fără minorități, fără cei 15 parlamentari,moțiunea de cenzură nu trecea. Acești oameni au tranșat rezultatul moțiunii. Este pentru prima dată cînd o dispută a unui partid e tranșată sub cupola Parlamentului. Au negociat să voteze, au cîștigat avantaje. Pot cîștiga bani pentru ziare și chiar pentru interesul personal. Decența i-ar fi obligat să stea deoparte, iar moțiunea cădea.

Iohannis a luat notă de modul în care a trecut moțiunea și știe că nu mai are în față acea forță de vot. S-au dovedit inapți pentru guvernare, vom solicita trecerea PSD-ului în opoziție. Președintele Iohannis are obligația asta, nu avem de unde să știm că peste trei luni nu se va repeta situația. Sunt inapți pentru guvernare.