reprezentanţii Direcţiei de Protecţie a Copilului Vaslui vor să depună cerere de ordonanţă preşedinţială pentru scoaterea din familie a unor copii neglijaţi grav de părinţi. Unul dintre micuţi, o fetiţă, are la 5 ani greutatea unui sugar de 3-4 luni.
Cei cinci copii ai familiei din comuna Soleşti sunt neglijaţi grav. ţinuţi nespălaţi şi nemâncaţi.
În familie mai există cinci copii care sunt înfometaţi şi nespălaţi. "Avem de-a face cu un caz de neglijenţă severă şi cel mai grav este că această familie era monitorizată de asistentul social din comuna Soleşti, care nu a văzut niciodată copilul. Nu e normal ca factorii responsabili din zonă şi comunitate să trateze cu indiferenţă un astfel de caz cutremurător', a declarat astăzi directorul general al DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică, citat de Agerpres. Unul dintre copiii familiei, o fetiţă, a fost înfometată şi lovită sistematic de părinţi, cântărind la 5 ani, doar cinci kilograme.
Copila arată ca un bebeluş de trei luni. Medicii de la Spitalul de Urgenţă din Vaslui susţin că nu înţeleg cum a supravieţuit doar cu ceai apă şi pâine organismul micuţei născută prematur. "Această stare a copilului este consecinţa unui dezechilibru nutriţional îndelungat. Practic fetiţa a fost înfometată şi neglijată de mamă şi de familie. În prezent este stabilă, echilibrată, dar va urma o perioadă lungă pentru recuperarea ei nutriţională şi neuropsihică. Prognosticul este rezervat', a spus Eliza Tighici, medic pediatru.
Asistentul social de la Primăria Soleşti a declarat că monitorizează familia fetei din 2008 şi că ar fi făcut vizite de două ori pe an să vadă cum sunt îngrijiţi copiii, însă pe fetiţă nu a văzut-o niciodată. Nu s-a alarmat din această pricină.