Horoscopul lui Dom' Profesor. O să rămână Charlie Hebdo nevîndut?

Horoscopul lui Dom' Profesor. O să rămână Charlie Hebdo nevîndut?

Pe 24 februarie s-au născut Wilhelm Grimm, Giovanni Pico Della Mirandola, Michel Legrand, Alain Prost, Sir Cyril Arthur Pearson, Harry Brauner, Marga Barbu, Nicolae Martinescu, Nicolae Tăutu.

După o perioadă mai mare, numai de muncă, iată o nouă sărbătoare în calendarul poporului român: Dragobetele. Sărbătoare fixă, se celebrează la 24 februarie. Peste veche sărbătoare dacică, creştinii au aşternut: "întâia şi a doua aflare a capului mergătorului înainte şi botezătorului Ioan". Sărbătoare să fie!

Despre Dragobete am mai vorbit şi acum un an, dar repetiţia este mama învăţăturii. Ceea ce nu se poate spune despre învăţământul din România. În niciun caz nu este "mamă". Educaţia şi învăţământul continuă să fie croite doar pentru marea masă de educatoare, învăţători şi profesori şpăgari,  răutăcioşi şi cu ifose. Învăţământul nu este făcut în folosul elevului. Se pregătesc cu sârg generaţii de tâmpiţi haotici şi atât! Sunt comentariile unui prieten, profesor universitar, la subiectele simulării examenului de limba română. Cel mai tare l-a enervat pe bunul corespondent al Academiei subiectul cu stabilirea ritmului dintr-o poezie populară! Aberatnt, subiect făcut cu răutate ca să depuncteze, zice el şi sunt de acord!

Să revenim la Dragobete. Spuneam acum un an, şi spuneam bine, că Dragobetele, Drăgostiţele, Logodna paserilor, Cap de primăvară este un reper al primăverii, de o vechime considerabilă, poate chiar de la primii locuitori ai Europei. Aceiaşi sărbătoare o au mulţi europeni vechi. Să amintim numai de comercialul Sf. Valentin care s-a reimportat în Europa din puternica Americă, marele licurici!

Ne puteți urmări și pe Google News

Unii autori afirmă că este o veche sărbătoare feminină, poate din matriarhat, din comuna primitivă, când femeile îşi alegeau perechea, bărbatul, se pare că numai pentru un an de zile.

Pentru echilibrul naturii, siguranţa conceperii şi fecunditatea recoltelor şi a animalelor domestice, femeile şi bărbaţii trebuie neapărat în această zi „să se atingă”. Să se echilibreze energiile şi să coopereze la bunul mers al vieţii, al universului domestic, ţărănesc. De aici: ”Dragobetele sărută fetele”!

Ca denumire, Dragobetele este clar foarte recent, istoric vorbind, de provenienţă slavonă evidentă. Straturi, peste straturi, peste alte obiceiuri şi tradiţii europene. Sunt multe obiceiuri. Căutaţi-le, împărtăşiţi-vă din energia originară a poporului nostru! Această energie curată vă înzdrăveneşte şi vă dă puteri. Aceasta este Calea! Nu cine ştie ce ciudăţenii spirituale orientale. Le-am studiat, le-am practicat, dar nu le iubesc. Nu le simt ale mele, sunt şi rămân străine, sigur, interesante, doar atât!

Un prieten bine plasat mă informează de o nouă "afacere", un tun care stă să se declanşeze. În umbra arestărilor, cei de la dezastre, IGSU, fac o licitaţie publică cu, se pare, furnizor deja stabilit, pentru cumpărarea de kit-uri contra Ebola. Licitaţia, se pare trucată, este în valoare de 5.729.032 de lei, peste un miliona de euroi. Din banii publici, din buzunarul domniilor voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi şi din al meu. Interesant este faptul că, spun gurile rele, deja se cunoaşte câştigătorul şi valoarea licitaţiei. La fel ca afacereile cu vaca nebună, gripa aviară sau alte invenţii, este o modalitate de a fura din banul public fără niciun risc. Pentru că o parte a presei, cumpărată, a speriat, deja, de moarte pe prostul de rând cu bau-bau Ebola. Drobul de sare, în timp ce IGSU este complet nepregătit pentru a face faţă unui eventual, Doamne fereşte, cutremur catastrofal. Între un cutremur mare şi o epidemie de Ebola, în România sunt de o mie de ori mai multe şanse pentru un seism catastrofal. Cred că acesta este un denunţ public şi aştept reacţia DNA care ar trebui să se ocupe de cum sunt furaţi banii publici, ca în acest caz, nu de comenzile politice!

A propos sau by the way, mă întrebaţi ce părerea am despre "cazul Elena Udrea". Nicio părere, arestările sunt pentru întreaga activitate, ca la premiile Oscar, nu pentru ceva precis. Dar, fac pariu, că nu va face puşcărie, nu va fi condamnată cu executare, aşa spune horoscopul ei. Nu m-a ascultat acum un an cât spuneam clar să stea în banca ei, să aştepte. I-au trebuit prezidenţialele cu o campanie făcută copie după cea din 1987 a Cicciolinei! Numai că Cicciolina a fost aleasă, Udrea nu şi-a atins obiectivul să fie al treilea candidat! Vae victis!

Charlie Hebdo o să apară miercuri! În 2,5 milioane de exemplare, precizează "Liberation". Coperta este semnată tot "Luz" şi reprezintă un căţeluş cu Charlie Hebdo în botic, fugărit de Marine Le Pen, Nicolas Sarkozy, Papa Francisc şi un jihadist oarecare, cîini fioroşi cu kalaşnicoave în bot etc etc.

Ultimul număr din CH, apărut pe 14 ianuarie, a fost vândut în aproape 8 milioane de exemplare. Redacţia supravieţuitoare a încasat 24 milioane de euroi, după deduceri a rămas cu 16 milioane profit net. Este o taină ce se întâmplă cu movila asta de bani. Mă aşteptam la o declaraţie care să spună că o parte mare din sumă se dă familiilor defuncţilor. Dar, nu!

Sursele mele din Paris spun că, probabil, HB o să rămână pe tarabe şi în chioşcuri. Se fac pariuri! Lumea nu este chiar aşa de proastă în Franţa şi mirosul de înscenare Mossad a început să pută. Sau, pur şi simplu, CH este tot numai o afacere cu bani mulţi în care se calcă pe cadavre, o afacere fără de Dumnezeu! 

BERBEC   Astăzi este momentul să iei o pauză de relaxare şi să faci cadouri drăguţe de Dragobete. În primul rând celor dragi, dar şi celor mici, ca să-i obişnuieşti cu tradiţia veche, românească!

Ai toate şansele sa nu te faci înţeles, asta spus diplomatic. Asta înseamnă la Berbeci că astăzi nu prea suportă autoritatea, şefii de orice fel ar fi, partenerul de viaţă mai în vârstă, părinţii. Astăzi nu lua nici o decizie importantă, eşti pe cale să te grăbeşti şi cine se grăbeşte – greşeşte!

TAUR   Eşti tensionat, ai probleme şi dai impresia unei persoane distrate, distante, lipsită de empatie. De sărbătoarea românească a iubirii lasă grijile şi spune-le celor dragi că-i iubeşti mult!

Nu te aştepta la cine ştie ce cuvinte de laudă din partea şefilor sau de aprecieri de la anturaj. Nimeni nu zice nimic pentru că mai tot zodiacul este lovit de vreme şi vremuri, şi te bucuri de o relativă înţelegere pentru lenea ta cea mare.  De astăzi, cu o configuraţie favorabilă, incepi să te simţi mai bine şi să te frămanţi mai puţin. Fii mai atent la forma fizică!

GEMENI   Ai o veselie de Dragobete! În ciuda problemelor, ai o dorinţă de plimbare, de muzică, de vorbe cu prietenii. Dă curs acestor porniri, din ele se constituie starea de bine şi de sănătate!

Nu încerca să suceşti ceva capete, la propriu sau la figurat, pentru că o să provoci doar scandaluri, decepţii şi gafe. Bârfe şi intrigi cât cuprinde mai ales pe seară, la un ceai cu rom. Nu te băga prea mult în viaţa altora, şi nu comenta, nu exagera inutil. Totusi, o veste buna, chiar foarte buna !

RAC   Azi trebuie să foloseşti orice prilej de socializare. Acorzi multă atenţie celor din jur, e sărbătoarea primăverii, a iubirii. Veghezi ca fiecare să se simtă bine şi chiar faci mici cadouri!

Pentru tine familia este patria cea mică, iar patria este familia cea mare. Este vremea muzeelor şi a volumelor prăfuite, a anticariatelor şi a descoperirilor de parade de modă şi de ţinute deosebite. Lasă totul în urma ta spune Neptun, începe să trăieşti cu adevărat şi transformă-ţi pasiunea în profesie. Pentru că tu nu poţi să faci ceva dacă nu-ţi place cu adevărat!

LEU   E o zi bună pentru ca să faci bilanţul şi să faci mici cadouri de Dragobete. Se apropie cheltuielile de primăvară şi trebuie să ai rezerve. Astăzi te simţi bine, după o perioadă obositoare!

Cu patronul tău cel fierbinte, Soarele mişcându-se convenţional prin zodia Peştilor ai noroc în afacerile cu bani puţini, sau cu banii altora, sau într-un domeniu în care afacerile cu mărfuri de volum mic ocupă un loc important. Dacă stai cu chirie şi vrei să găseşti o căsuţă şic, sau un apartament pe cinste, acum este momentul.

FECIOARĂ  Primeşti dovezi de iubire de Dragobete. Dar spiritul tău analitic nu se poate abţine să nu înregistreze absenţele şi notele false. Ai ce bârfi cu prietenele, este inofensiv şi plăcut!

Activităţile legate de speculaţiile financiare sau comertul cu amanuntul nu sunt avantajate, doar este marţi, trei ceasuri rele. Un incident neplăcut în a doua parte a zilei poate fi evitat cu prudenţă şi respectarea regulilor, mai ales de circulaţie. Strălucesti într-un grup, sau te bucuri de un eveniment social deosebit. Un Taur şi/sau un Săgetător te ajută să treci o cumpănă.

BALANŢĂ   O zi plăcută, echilibrată. Oferă-ţi o mică pauză, doar e Dragobetele. Poate la un film, sau o cafea cu o prietenă şi cu vorbe multe. Seară plăcută, relaxantă, cu familia sau prietenii! 

O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Sănătatea este la cote modeste, eşti obosit, totuşi nu trebuie să te alarmezi.  Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa proprie. Trebuie să ai mai multă încredere în fortele proprii şi să nu ceri ajutor decat cand este absolut necesar. Aşa o sa eviţi refuzurile şi decepţiile.

SCORPION  Ai imaginaţie, ceea ce îţi deschide noi drumuri profesionale. Te-ai cam plictisit de lentoarea cu care se întâmplă lucrurile. Astăzi ai şansa să accelerezi activitatea. Nu uita de Dragobete!

Mici plictiseli alungate cu o carte, da, cu o carte!  Evită televizorul şi ştirile catastrofice, care nu te interesează, de fapt.  Nu accepta discuţii cu necunoscuţii, mai ales dacă sunt evident membrii unei secte.  Atenţie la alergii! Se poate să primiţi scurte vesti neaşteptate de la membrii familiei şi/sau de la prieteni.

SAGETATOR   E cam furtună pe meridianul tău! Eşti nervos şi cu capsa pusă, dar reuşeşti să rezişti cu brio unei tentaţii. Seducţia lucrurilor care îţi trebuie neapărat e doar o strategie de consumism!

Spiritul de întreprinzător care te caracterizează te face să iei o decizie care va fi mult discutată în familie şi de prieteni. Pentru un procent din Săgetători o realizare notabilă în a doua jumătate a zilei. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te şi distrezi. Atenţie la regimul alimentar şi la viroze. Se profilează, sunt veşti despre, o realizare care te bucură în mod deosebit.

CAPRICORN  Astăzi eşti bine! E o urmare satisfacţiei de a respecta programul personal. Eşti un perfecţionist şi lucrurile făcute bine, la timp îţi dau o stare de siguranţă, de control asupra timpului.

Ziua de astăzi îţi este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Trebuie să eviti discuţiile în contradictoriu cu persoanele din Taur sau Berbec.  Nu da din mână vrabia pentru cioara de pe gard. Trebuie să ai mai multă încredere în propriile forţe şi să încetezi să căutaţi perfecţiunea absolută. Oricum, ori nu există, ori nu serveşte la nimic !

VĂRSATOR   Conjunctura îţi amplifică domeniul comunicării, arta de a te face plăcut! Îşi găseşti mulţumirea şi echilibrul în dovezile de iubire pe care le faci şi îţi sunt oferite, azi, de Dragobete.

Este o perioadă favorabilă celor care caută să se afirme sau doresc o situaţie profesională mai bună. Această zi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Poţi să primesti un cadou neaşteptat sau o întâlnire neanunţată cu o persoană dragă.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.

PEŞTI  Azi eşti ca un peşte în apă, sau în acvariul în care îţi desfăşori programul obişnuit de marţi. Dar e Dragobetele, cap de primăvară şi sărbătoarea iubirii, trebuie să mai schimbi din rutină!

Spiritul tău ludic se manifestă şi prin implicarea ta într-o mulţime de farmazonerii suculente, intrigi tainice şi comploturi vesele. Este, de asemenea, cea mai bună perioadă pentru lămurirea  afacerilor de familie.  Bani şi iar bani. Te obicei te gândeşti la ei mai ales dacă nu-i ai. Şi tu eşti un gânditor, un mare filozof, aşa că te gândeşti tot timpul la bani. Astăzi, însă, mai mult cheltuieşti, că doar este Dragobetele, zi de cheltuieli şi pupături!