La aproximativ două decenii distanță, ies la suprafață detalii năucitoare despre interesul unor înalți demnitari americani pentru rafinăria Petromidia și presiunile făcute inclusiv de fostul ambasador SUA.
Ioan Talpeș, fostul șef SIE și consilier prezidențial în mandatul lui Ion Iliescu, dar și omul care a stat la baza primului dosar penal Rompetrol, a oferit procurorilor DIICOT detalii necunoscute despre Petromidia.
Dosarul DIICOT în care sunt anchetate și radiografiate fraudele comise în dauna statului de la momentului preluării Petromidia de către Dinu Patriciu și până la vânzarea rafinăriei către KazMunayGas (KMG) scoate la lumină o declarație spectaculoasă a fostului șef al Serviciului de Informații Externe, Ioan Talpeș, dezvăluie, cu acte, sursazilei.ro.
Talpeș, care a fost și consilier prezidențial în mandatul lui Ion Iliescu, le-a spus anchetatorilor DIICOT că a aflat despre interesul pe care Central Intelligence Agency (CIA) l-a manifestat în vânzarea Rompetrol către KazMunayGas, companie controlată de statul Kazahstan.
În perioada când era consilier la Palatul Cotroceni, Talpeș i-a pus pe masă lui Ion Iliescu un memorandum legat de neregulile din afacerea Rompetrol, iar fostul președinte a decis sesizarea Parchetului General.
,,În cursul anului 2003, Tinca Adrian, din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, în calitate de director al Direcţiei de Control Fiscal, a încercat pe căi oficiale şi neoficiale să fie primit în audienţă de către mine, lucru care s-a şi întâmplat în cele din urmă, iar cu această ocazie mi-a prezentat o situaţie a Rafinăriei Petromidia în sensul că se încerca devalizarea acesteia şi preluarea la un preţ «penibil» în frauda statului român.
Începând cu anul 2001, am fost coordonatorul echipei de negociere în vederea aderării României la NATO. În această calitate am avut contacte cu oficiali de rang înalt ai Ambasadei SUA la Bucureşti, ocazie cu care am aflat de interesul pe care CIA îl manifestă pentru o eventuală preluare a acţiunilor Rafinăriei Petromidia de către o societate din KAZAHSTAN prin prisma intereselor informative în zonă. În virtutea acestei calităţi precum şi a calităţilor anterioare deţinute în cadrul Serviciului de Informaţii Externe al României am constatat că Rafinăria Petromidia a fost cumpărată de la FPS de către Patriciu Dan Costache în anul 2000, împreună cu trei foşti „lucrători” ai CIA, respectiv Stephenson George Philip, John Hamilton Works Jr şi Collin Hart Richard care au fost externalizaţi din cadrul posturilor pe care le deţineau şi au devenit acţionari, administratori sau angajaţi ai firmelor pe care Patriciu Dan Costache şi/sau Marin Sorin le dețineau”, le-a declarat Ioan Talpeș procurorilor DIICOT când a fost reaudiat în 2016, precizează sursazilei.ro.
O altă mărturie importantă este cea a lui Sorin Dimitriu, fost președinte al Consiliului de Administrație al FPS, care le-a vorbit procurorilor DIICOT despre presiunile făcute în favoarea lui Dinu Patriciu de James Rosapepe, fost ambasador SUA în România. Presiuni care au dus la anularea procedurii de vânzare către compania turcă Akmaya.
„Important de reliefat cu privire la această procedură eşuată de privatizare este, pe de o parte, participarea directă la negocieri a inculpatului Patriciu Dan Costache în calitate de reprezentant al Petromidia Incorporated precum şi intervenţia brutală şi cu încălcarea statutului de reprezentant diplomatic a lui James Rosapepe, însărcinat cu afaceri şi ulterior ambasador al SUA la Bucureşti, care, aşa cum rezultă din declaraţia martorului Dimitriu Sorin Petre, preşedinte al Consiliului de Administraţie al FPS în perioada 1997-1998, a manifestat un interes deosebit cu privire la această procedură, intervenind de fiecare dată când negocierile se blocau, motiv pentru care, în scopul evitării unui conflict diplomatic, au fost tergiversate negocierile până la expirarea termenului de valabilitate a preţului”, se arată în ordonanța procurorilor DIICOT.
Astfel, în cursul anului 1998, singurul ofertant în vederea achiziţionării pachetului majoritar de acţiuni de 65,323 % la Rafinăria Petromidia a fost firma turcească Akmaya Sanayi Ve Ticaret AS care a oferit suma de 464,4 milioane USD.