Fotbalistul român Cristi Chivu a punctat aseară, în campionat, pentru Inter Milano, echipă care este de neoprit de când a fost preluată de brazilianul Leonardo.
Inter Milano calcă totul în picioare de când pe banca tehnică a multiplei campioane (în 2009 și 2010 a câștigat, în total, cinci trofee: Campionatul Mondial al Cluburilor, Liga Campionilor, Cupa și Supercupa Italiei și titlul în Serie A) s-a așezat brazilianul Leonardo. Aseară, gruparea lombardă a câștigat cu 3-2 (3-2) jocul de pe teren propriu cu Cesena, meci-restant contând pentru etapa a 16-a. După un start exploziv, Inter avea 2-0 după primul sfert de oră, urmare a reușitelor camerunezului Samuel Eto o (14) și a argentinianului Diego Milito (15). Cesena, formație care îl ademenește pe Adi Mutu cu un salariu de două milioane de euro pe sezon, a egalat repede, prin albanezul Erjon Bogdani (23) și italianul Emanuele Giaccherini (29). Cristi Chivu n-a fost de acord cu rezultatul de pe tabelă, iar în primul minut de prelungire al primului mitan și-a adus echipa în avantaj. Căpitanul naționalei României a reluat cu capul, nemarcat, din mijlocul careului, centrarea perfectă efectuată de pe dreapta de brazilianul Maicon. Golul a fost decisiv, tabela rămânând intactă după pauză, oaspeții evoluând în 10 oameni din minutul 74 (a fost eliminat Giaccherini).
Cristi a evoluat fundaș stânga, purtând, și la acest joc, casca de protecție, iar după gol a sărutat locul de pe deget unde se află de obicei verigheta și s-a dus la o cameră TV, spunând: „Te iubesc”, semn că punctul i-a fost dedicat soției, Adelina. Chivu este erou în Italia și apare astăzi pe prima pagină în „La Gazzetta dello Sport”. Succesul o propulsează pe Inter pe locul 4, la egalitate de puncte (35) cu AS Roma, dar în spatele liderului AC Milan (41 de puncte) și a duetului Napoli-Lazio (ambele cu câte 37 de puncte). În schimb, Cesena este pe poziția a 17-a, prima de deasupra liniei retrogradării. În Serie A s-au scurs 20 de runde, dar Inter are un meci mai puțin disputat, programul fiindu-i dat peste cap de Mondialul Cluburilor. În Cupa Italiei, tot aseară, AS Roma a bătut-o pe Lazio, scor 2-1, în derby-ul „Cetății Eterne”. Ștefan Radu a fost titular la Lazio și a încasat un cartonaș galben în minutul 20.
Dedicaţie pentru familie
Imediat după ce a marcat, fundaşul român şi-a scos casca de protecţie de pe cap, s-a îndreptat către o cameră de televiziune şi i-a dedicat golul soţiei sale, Adelina, căreia i-a spus: "Te iubesc".
"Dedic acest gol soţiei mele şi întregii familii. Nu este primul gol înscris cu capul, dar e primul pe care l-am reuşit cu «noul cap». Ce căutam în careu la centrarea lui Maicon? Clar, voiam să marchez. Centrarea colegului meu a fost superbă", a ţinut să precizeze Cristi Chivu la finalul meciului.
Jurnaliştii italieni, care l-au criticat în dese rânduri pe fundaşul de la Inter pentru faptul că nu este suficient de iute, au fost de această dată impresionaţi de jocul românului. Poza lui Cristi Chivu a fost publicată ieri pe prima pagină a prestigiosului cotidian "La Gazzetta dello Sport", iar agenţia "Datasport" a punctat: "Chivu n-a mai avut o aşa evoluţie bună de pe vremea când juca la AS Roma".
Spre deosebire de Chivu, fundaşul Ştefan Radu a primit critici atât din partea ziariştilor italieni, cât şi a antrenorului său, pentru prestaţia avută în partida pierdută miercuri seară de Lazio, scor 1-2, în faţa rivalilor de la AS Roma, în "optimile" Cupei Italiei. "Radu a greşit la un gol", a spus Edoardo Reja, tehnicianul celor de la Lazio. <iframe title="YouTube video player" class="youtube-player" type="text/html" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/6GgPfv3Mdos" frameborder="0" allowFullScreen></iframe>