Fondatorul formației Cargo, Adi Bărar, este internat la secția de Terapie Intensivă la Spitalul Județean din Timișoara. Anunțul a fost făcut de trupa rock pe pagina lor oficială de Facebook.
Conform anunțului, chitaristul Adi Bărar se află în stare gravă, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

„Azi, ziua de joi, îl găsește pe Adi Bărar la spital! Suntem îngrijorați pentru situația în care se află! Starea lui de sănătate, este mai fragilă dacât ne-am fi putut închipui, obișnuiți fiind cu un Adi cu o constituție fizică puternică. Toate gândurile noastre sunt acum alături de el, dorindu-ne totodată că trecerea prin aceste momente să fie făcută cu respect și decentă din partea tuturor. Mulțumim! Va vom ține la curent!“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a trupei Cargo.

Muzicianul a fost diagnosticat cu COVID 19 și este intubat, potrivit presei locale. Bărar, în vârstă de 61 de ani, se află sub supravegherea medicilor de două zile, după ce a fost testat pozitiv.