Republica Moldova va insista ca viitorul document cu privire la frontiera comună cu România să poarte titlul de Tratat privind regimul frontierei de stat şi să aibă acelaşi regim juridic pe care îl are tratatul semnat de Bucureşti cu Kievul, spune ministrul adjunct de externe şi al integrării europene de la Chişinău, Andrei Popov, potrivit Agerpres, care citează agenţia de presă Omega.
"Poziţia noastră este că acest document trebuie să aibă acelaşi nivel juridic şi denumire pe care îl are Tratatul privind regimul frontierei de stat dintre România şi Ucraina, semnat la nivel de preşedinţi în 2003. De aceea, este logic ca segmentul de 680 km ai frontierei moldo-române, flancat la sud şi la nord de segmente de frontieră ucraineano-română, să aibă acelaşi regim", a declarat Popov pentru Omega, agenţie apropiată de Partidul Comunist din Moldova.
Referitor la denumirea atribuită documentului de autorităţile române - Acordul privind gestionarea regimurilor de frontieră - Popov a accentuat că poziţia Moldovei "este ca în raporturile de frontieră cu România să avem un document ca nivel şi conţinut similar celui pe care România îl are cu Ucraina".
MAE român: "Nu este vorba despre un tratat de frontieră"
Referiri destul de clare la Tratatul de frontieră a făcut şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu ocazia vizitei de la Bucureşti, din urmă cu două zile. "Obiectivul nostru este să rezolvăm conflictul dintre Moldova şi Transnistria. Cred că România poate juca aici un rol important. Ştiu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România şi Moldova, cred că aceasta e direcţia în care trebuie să continuăm", a spus Merkel, marţi, după o discuţie cu premierul Emil Boc.
MAE român a precizat, pentru EVZ, că negocierile la nivel de experţi cu privire la încheierea unui tratat privind cooperarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră între România şi Republica Moldova "sunt în curs de desfăşurare". "Textul acestui document a fost convenit în cea mai mare parte; sperăm că în perioada următoare va fi posibilă definitivarea ultimelor elemente rămase în discuţie, astfel încât tratatul să poată fi semnat cât mai curând posibil", a spus ministerul.
"Nu este vorba despre un «tratat de frontieră», întrucât documentul nu stabileşte frontiera, ci este un instrument tehnic, ce conţine dispoziţii referitoare la probleme precum marcarea şi întreţinerea frontierei sau modul de folosire a apelor de frontieră", a spus însă MAE.