Un chirurg revenit din Franța profesează la nivelul de vârf al medicinei mondiale. Doctorul Victor Costache a întors din morți un pacient printr-o tehnică folosită în premieră națională

Un chirurg revenit din Franța profesează la nivelul de vârf al medicinei mondiale. Doctorul Victor Costache a întors din morți un pacient printr-o tehnică folosită în premieră națională

În timp ce somitățile medicale din România sunt scoase din sistem, iar tot mai mulți medici iau calea străinătății, un chirurg a demonstrat că cei din breasla lui își pot face treaba performant, dacă sunt lăsați în pace.

Zilele trecute, o echipă de medici condusă de chirurgul Victor Costache a reuşit, pentru prima dată în România, să opereze cu succes un caz de anevrism de aortă toracică rupt, tratat endovascular, la Spitalul European Polisano Medlife din Sibiu. Pacientul, un bărbat în vârstă de 77 de ani, a fost aproape întors din moarte, după ce nu i se mai dădea nicio șansă de supraviețuire. Acest succes răsunător se adaugă la bogatul palmares al medicului care luptă pentru inimile românilor.

S-a întors acasă să salveze vieți

Ne puteți urmări și pe Google News

În vreme ce tot mai mulți medici români bat la ușile străinătății pentru un salariu mai mare și condiții mai bune, cardiologul conferențiar dr. Victor Costache a lăsat Franța și s-a întors acasă. Medicul a revenit în România în urmă cu cinci ani, după 12 ani de muncă în sistemul de sănătate francez. A venit atât cu noi cunoștințe, cât și cu o aprigă dorință de a pune umărul la schimbarea în bine a sistemului medical românesc. În acești cinci ani, numele doctorului Victor Costache s-a leagat de numeroase operații făcute în premieră mondială, europeană și națională. A salvat vieți, a militat pentru simplificarea sistemului și pentru tratarea pacienților români aici, în țara noastră, și nu în străinătate.

 

România își operează bolnavii în străinătate la suprapreț

În timp ce multe intervenții se pot face și aici, autoritățile preferă să trimită pacienții la tratament în străinătate, la suprapreț. Doctorul Victor Costache spune că aceasta este esența problemelor sistemului medical românesc.

„Evident, în aceste condiții nu este încurajată dezvoltarea sistemului medical românesc, ci dimpotrivă. Numai prin casa de asigurări, România decontează clinicilor și spitalelor din UE peste 300 milioane euro anual pentru serviciile medicale acordate pacienților români. Iar aceasta este numai fața văzută a icebergului. Se estimează că, în realitate, turismul medical al pacienților români ar depăși un miliard de euro. Bulgaria, o țară cu o populație pe jumătate cât România, are în jur de 200 de mii de euro pe an de plătit pentru spitalele din Vestul europei”, a explicat dr. Victor Costache pentru Evenimentul Zilei.

Dacă în trecut salariile mici îi făceau pe medici să ia drumul străinătății, după majorările salariale, teoretic, aceștia ar trebui să se întoarcă acasă. „Mărirea salariilor este un prim pas, însă nu trebuie să se oprească aici. Acum, spitalele private trebuie să se alinieze și ele noilor modificări”, ne-a mai declarat dr Costache.

A plecat din România în 2001 și, după ce a parcurs toate etapele profesionale în domeniul chirurgiei cardiovasculare în Franța (examen de rezidențiat, rezidențiat, examen de specialitate, primariat), în 2010 a devenit membru fondator a primului centru public-privat în chirurgie cardiovasculară din Franța, în orașul Annecy. Proiectul a reunit Spitalul Universitar din Grenoble cu cea mai veche și bine clasată clinică de chirurgie cardiovasculară din Franța, Clinique du Tonkin din Lyon. Astfel, această colaborare public-privată a dat naștere unui centru care, în momentul de față, este de referință în Franța. În 2013 a fost contactat de Universitatea din Sibiu, care, împreună cu conducerea spitalului european Polisano, i-a propus să vină în țară si să transpună aici experiența din Franța.

 

După cinci ani, spune că nu s-au schimbat prea multe

„Sistemul medical românesc este în continuare așa cum l-am lăsat în 2001 și cum l-am găsit în 2013: într-o continuă bulversare, o continuă reformă, o continua dezorganizare. Este un sistem marcat de o instabilitate majoră, în asociere cu ce se întâmplă în viața politică. Iar la cum arată lucrurile, stabilitatea în sănătate este departe în acest moment”, ne-a mărturisit chirurgul.

„Holocaust împotriva sistemului medical românesc”

Potrivit statisticilor, un roman din doi moare din cauza bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, banii alocați de stat programelor sunt insuficienți.

Bolile cardiovasculare sunt mult subfinanțate. Chirurgii care erau mândria Europei nu pot opera pentru că nu le sunt decontate serviciile. Puținele resurse alocate sănătății merg spre industria farmaceutică din străinătate. Ne sunt aduse medicamente și tratamente extrem de scumpe care nu sunt neapărat și eficiente. Rezultatul este această situație: holocaustul împotriva sistemului medical românesc”, ne-a declarat chirurgul. Așa cum el însuși spune, asemenea echipei sale de la Sibiu, în România sunt multe alte echipe medicale care performează și care sunt capabile să realizeze intervenții complexe. Din păcate, însă, „nu li se acordă cadru legislativ și nu li se decontează serviciile”, mai spune medicul.

 

Primul loc în Europa la mortalitatea din cauza bolilor cardiovasculare

Principala cauză a mortalității din România este reprezentată de bolile cardiovasculare: 54.521 decese în 2014, dublu față de media europeană (108.9 la 100.000 locuitori în România, față de 43,8 media europeană), potrivit datelor publicate de OMS. Aceste date poziționează România pe primul loc, la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce privește mortalitatea prin boli cardiovasculare. Principalele cauze ale bolilor cardiovasculare sunt reprezentate de sedentarism, fumat, consumul excesiv de alcool, stres, factorii genetici și de mediu, hipertensiunea arterială netratată, diabetul și alimentația neadecvată.

 

Mii de inimi, trecute prin mâinile sale

Doctorul conferențiar Victor Costache a lucrat ca medic primar în Franța, specializarea chirurgie cardiovasculară, chirurgie toracică şi pulmonară, are gradul profesional de doctor în ştiinţe medicale și este șef Secţie Chirurgie cardiovasculară şi toracică.

Este membru titular al Colegiului Francez de Chirurgie Cardio-Vasculară şi Toracică, membru al Colegiului Medicilor din Franţa și al Colegiului Medicilor din România și directorul centrului de cercetare în domeniul minim invaziv si a terapiei endovasculare din cadrul Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Renumitul chirurg are o experiență vastă în chirurgia cardiacă dobândită prin efectuarea a mai mult de 800 de intervenţii ca prim-operator (bypass coronarian , înlocuirea valvei aortice , chirurgie aortă ascendentă, chirurgie valvă mitrală, suport circulator, transplant inimă şi pulmonar) şi mai mult de 1700 intervenţii de chirurgie cardiacă ca operator secund și peste 400 de interventii de chirurgie vasculară si endovasculară.

 

„Cred că orice problemă medicală are o soluţie şi optica ta, ca medic, este direct influenţată de informaţia şi experienţa accumulate

 

Primul caz de anevrism de aortă toracică rupt, tratat endovascular, a fost acceptat de conf. dr. Victor Costache şi Echipa Inimii de la Sibiu, după ce a fost refuzat în prealabil de două Institute de Boli Cardiovasculare renumite, din cauza complicaţiilor. Intervenţia de endoprotezare crosa aortică şi aortă toracică descendentă cu stentgraft „Bolton Medical Relay” prin abord chirurgical femural bilateral a fost realizată de echipa Heart Team la Spitalul European Polisano Medlife, formată din medicii chirurgi conf. dr. Victor Costache, dr. Felix Farcaş, dr. Anca Chitic şi anestezist dr. Sorin Ilie.

Acest tip de intervenţie permite evitarea deschiderii cavităţii toracice, care s-ar fi soldat cu urmări postoperatorii mult mai complicate la un pacient foarte fragil, aflat în şoc hemoragic.

 

Medicul care nu crede în „imposibil”

„În patologie rareori există imposibil. Cred că orice problemă medicală are o soluţie şi optica ta, ca medic, este direct influenţată de informaţia şi experienţa acumulate, cazuistica personală şi perfecţionarea continuă. Şi aş accentua perfecţionare, pentru că în domeniul meu nu există‚ eu ştiu tot sau suficient”, a declarat chirurgul conf. dr. Victor Costache.

Incidenţa anevrismelor aortice este de 112 cazuri la 100.000 de locuitori.

 

O nouă șansă la viață

Pacientul, în vârstă de 77 ani şi 11 luni, se simte bine, a fost trezit din anestezie la câteva ore după intervenţie, este stabil hemodinamic şi respirator, fără acuze subiective. Acesta îşi va putea relua stilul de viaţă anterior intervenţiei, cu efectuarea unor examinări angio-CT periodice şi controlul valorilor tensiunii arteriale. A fost externat după cinci zile de la intervenţie.

„A fost un anevrism de aortă toracică descendentă rupt în esofag, cu sângerare activă, anemie secundară, risc vital major. Riscurile la care era expus ţineau de imposibilitatea montării endoprotezei, hemoragie masivă, rupturi arteriale, insuficienţa renală cronică, endoleak - lipsa sigilării anevrismului de către proteză. Acesta fusese internat în regim de urgenţă în data de 04.07.2018 la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi, pentru hematemeză, vertij, dureri abdominale cu debut cu aproximativ 6 ore anterior internării. La Iaşi i s-au efectuat două endoscopii digestive superioare şi o examinare angio-CT de aortă, care au pus în evidenţă un anevrism de aortă toracică descendentă, rupt în esofag, cu sângerare activă”, a declarat conf. dr. Victor Costache.

Cazul a fost deja acceptat pentru a fi prezentat în cadrul Congresului Societăţii Internaţionale de Chirurgie Endovasculară, cel mai aşteptat eveniment pentru chirurgia cardiovasculară, ce va avea loc în 4-6 octombrie, la Bucureşti.