Bogdan Chirieac despre situația din PSD: Nu se poate așa ceva!

Bogdan Chirieac a reacționat după ce România TV a prezentat o listă a posibililor candidați la alegerile prezidențiale, din partea PSD, pe care s-ar afla: Liviu Dragnea, Mihai Fifor, Titus Corlățean și Eugen Teodorovici. Singurul nume nou este Titus Corlățean, numele celorlalte trei persoane fiind deja speculate în spațiul public.

Bogdan Chirieac nu crede în varianta posibilității candidaturii lui Titus Corlățean, din partea PSD, la prezidențiale, și este de părere că Liviu Dragnea este cel care va reprezenta social-democrații, fiind și președintele partidului.

''Deși am o părere bună despre Titus Corlățean ca diplomat, posibilitatea ca dânsul să candideze la președinție din partea PSD este total neverosimilă. Nu se poate așa ceva din toate punctele de vedere. Titus Corlățean este mai mult diplomat și mult mai puțin politician. Mircea Geoană era infinit mai cunoscut decât Titus Corlățean, avea și activitate politică și tot nu a trecut, deși a fost sprijinit și de PSD, PNL, UDMR, și de abia în 2009 a luat, poate, un procent jumate peste Traian Băsescu, doar că statul subteran a inversat scorul. Este total neverosimil. 

Cel mai probabil, candidatul PSD la președinție va fi Liviu Dragnea. Dacă vor considera că dânsul nu candidează din nu știu ce motive, vor merge pe alianța cu ALDE, dar mă îndoiesc foarte tare. Trebuie să aibă candidat la președinție. Ar putea să fie și această posibilitate, dar eu în continuare cred că PSD va avea propriul candidat. Nu se poate să fii cel mai mare partid din România, va lua și scorul cel mai mare la europarlamentare, cu 5 luni înainte de alegerile prezidențiale, și cred că un scor sever mai ridicat față de următorul clasat, care, în opinia mea, va fi USR, nu se poate ca în această situație să nu ai candidat la prezidențiale'', a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, prezent prin legătură telefonică, în emisiunea Violetei Romanescu, de la România TV, transmite DC News.