Este vorba în special despre arestarea în urmă cu zece zile a doi canadieni, fostul diplomat Michael Kovrig și omul de afaceri Michael Spavor, sub acuzația de spionaj, în timp ce lunea trecută, Robert Lloyd Schellenberg, un canadian acuzat de montarea unei scheme de contrabandă pentru 222 kilograme de metamfetamină, a fost rejudecat după sentința de 15 ani cu executare și i s-a decis pe loc condamnarea la moarte.

Independența instanțelor chineze e greu de susținut vreodată public, dar peste cele petrecute se adaugă declarații explicite ale autorităților chineze, care nu se ascund să lege indirect cazurile și să acuze partea canadiană de practicarea politicii legate de supremația rasei albe și de discriminare rasială și politică. Ambasadorul chinez în Canada, Lu Shaye, a susținut că arestarea celor doi canadieni, Kovrig și Spavor, este un act de autoapărare, în timp ce, chiar dacă au negat vreo legătură între cazuri, condamnarea lui Schellenberg a venit peste noapte, după arestarea lui Meng.

Mai trebuie spus că peste 200 de cetățeni cu dublă cetățenie, chineză și canadiană, aflați în detenție, au început să îmnregistreze costuri și probleme în fiecare fază a procesului judiciar, în timp ce alte persoane canadiene, cu probleme minore cu legea, au intrat în același malaxor politic al flexării mușchilor puterii chineze. Iar dacă ne uităm la detalii, lucrurile par de-a dreptul șocante pentru o societate occidentală obișnuită cu regulile și statul de drept.

Totul a pornit de la un mandat emis de un tribunal american din Statul New York care o urmărește pe Meng pentru implicarea sa în transferul de tehnologie și afaceri cu Iranul nedeclarate. Aici lucrurile sunt foarte complicate, justiția canadiană aplicând tratate internaționale și urmând să răspundă, până la sfârșitul lunii, solicitării de extrădare a SUA, cu Meng în stare de arest. Canada are o justiție independentă, Guvernul nu se amestecă în acțiunile instanțelor, lucru de neconceput pentru Beijing.

Pe de altă parte, China nu-și permite să submineze acum relațiile sale cu SUA, cu care e în plin război comercial, sperând la o negociere care să limiteze pierderile sale economice și să relanseze încrederea internațională. De aceea e evitată zburlirea la Washington a Beijingului și a fost aleasă ca țintă Canada. Pe această dimensiune pierde cel mai mult China: arestările de canadieni și constrângerea celor ce dețin pașapoartele emise de Ottawa nu ajută în atragerea de investiții atât de necesare Chinei, din contra.

Dar războiul izbucnit între Bejing și Ottawa are rădăcini și mai adânci, mai profunde și mai grave. E vorba despre o întâlnire a șefilor serviciilor de informații ale statelor anglo-saxone, celebrii 5 Ochi – SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă – care au decis blocarea accesului Huawei și ZTE, în general tuturor firmelor chineze, la piața 5G a lumii.

Motivul direct este utilizarea tehnologiei pentru spionaj și infestarea produselor chineze cu componente hard sau soft de urmărire și retrimitere a informației către serverele chineze, într-un efort de spionaj global de amploare greu de imaginat. SUA, Australia și Noua Zeelandă au eliminat deja produsele chineze prin lege, Marea Britanie a anunțat că va evita Huawei, iar Canada se va alătura deciziei, cel mai probabil, fiind amenințată la nivel oficial de partea chineză.

Miercurea trecută, un grup bipartizan – republicani și democrați împreună – din Congresul SUA a introdus o lege care interzice vânzare, de chip-uri americane și alte componente către Huawei, ZTE Corp. și oricare altă firmă chineză ce violează sancțiunile impuse de SUA sau legile de control ale reexportării către terți. Ținta specifică înregistrată și notată în lege o reprezintă companiile chineze ZTE și Huawei, care sunt suspectate că spionează cetățenii americani și pe toți cei ce utilizează astfel de produse.

Dezbaterea din Canada privind accesul la echipamente 5G de către China e chiar acum în toi, dar merge spre direcția convenită în vară. Ministrul siguranței publice, Ralph Goodale, a anunțat această evaluare în curs în legătură cu implicațiile de securitate pe care le implică autorizarea firmelor chineze în dezvoltarea noi generații de telecomunicații. Între timp, ambasadorul chinez la Ottawa nu numai că a replicat insolent și nepotrivit premierului țării în care este acreditat, dar și-a permis – evident pe baza indicațiilor de la Beijing – să amenințe Canada cu repercusiuni dacă Huawei este exclusă de la lansarea formulei de dezvoltare a telefoniei 5G.

Telefonia și sistemele de comunicații 5G sunt sisteme de 10-20 de ori mai rapide decât actualele conexiuni wireless și sunt utilizabile pentru a manevra la distanță dispozitive medicale, pentru funcționarea mașinilor automate fără șofer și pentru coordonarea altor elemente de tehnologie conectate la Internetul obiectelor – internet of things. Canada nu a anunțat încă interzicerea echipamentului Huawei, în ciuda angajamentelor comune și a acțiunilor celorlalte state din cei 5 Ochi, expunându-se la presiuni ale Chinei și azi.

 

Te-ar putea interesa și: