CHINA se pregăteşte de RĂZBOI. Un raport SECRET al SUA dezvăluie PLANURILE Beijingului

CHINA se pregăteşte de RĂZBOI. Un raport SECRET al SUA dezvăluie PLANURILE Beijingului

Reunificarea Taiwanului la China continentală, care figurează în fruntea priorităţilor Armatei populare de eliberare, reprezintă ameninţarea militară cea mai îngrijorătoare a Beijingului pentru Statele Unite, potrivit unui raport american dat publicităţii marţi, relatează AFP.

„Principalul motor al modernizării militare a Chinei este vechiul obiectiv al Beijingului de a ajunge să constrângă Taiwanul la reunificarea cu China şi de a descuraja orice tentativă a Taiwanului să-şi declare independenţa”, potrivit acestui raport al Agenţiei americane de informaţii militare (DIA).

Pentru aceasta, China a obţinut armament sofisticat, în special nave de război, submarine şi sisteme avansate de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, a adăugat acest raport destinat informării publicului larg şi cercetătorilor.

Rachetele, care sunt mai moderne decât cele ale Statelor Unite şi Rusiei, legate prin tratatul de dezarmare INF, sunt poziţionate chiar în dreptul insulei şi, "dacă ar dori să tragă rachete asupra Taiwanului, ar putea face asta acum", a subliniat un înalt responsabil militar prezentând raportul presei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Este ce mă îngrijorează cel mai mult", a adăugat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.

Taiwanul şi China continentală sunt guvernate de regimuri rivale de la sfârşitul războiului civil chinez, în 1949, şi preluarea puterii de către Partidul Comunist pe continent.

Teritoriul insular are propria monedă, drapel şi guvern propriu, dar nu este recunoscut de ONU ca stat independent.

Beijingul consideră în continuare insula ca una dintre provinciile sale şi ameninţă să recurgă la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei la Taipei sau a unei intervenţii externe - în special a Statelor Unite, principalul sprijin militar la insulei.

O invazie a Taiwanului de către China este, totuşi, puţin probabilă în viitorul apropiat, deoarece armata chineză are probleme structurale, mai ales în termeni de pregătire a militarilor şi de organizare.

Comunitatea de informaţii "nu ştie exact când vor avea încredere în capacitatea lor" de a lansa o invazie, a adăugat responsabilul din serviciile de informaţii militare. "Ei pot da ordinul să meargă acolo şi astăzi. Dar nu cred că au o încredere deosebită în această capacitate", a adăugat el.

În înalt responsabil militar chinez, generalul Li Zuocheng, l-a avertizat marţi pe şeful US Navy, amiralul John Richardson, contra oricărei "ingerinţe" vizând să susţină independenţa Taiwanului. "Dacă cineva doreşte să separa Taiwanul de China, armata chineză va apăra cu orice preţ unitatea ţării", a ţinut el să menţioneze, relatează Agerpres.