Un excepțional interviu cu macroeconomistul Nicolas Goetzmann în Le Figaro.

– În raportul său anual, Human Rights Watch denunță un atentat excepțional comis de regimul chinez la adresa drepturilor omului. Represiunea și supravegherea s-au înrăutățit sub regimul Xi Jinping?

– Este necesar să se întoarcem puțin în timp, în 1989. Pe 4 iunie, în acel an, după instituirea legii marțiale, puterea comunistă ia decizia reprimării Pieței Tienanmen.

Dimpotrivă, în același an, URSS nu va recurge la forță împotriva mișcărilor care vor duce la căderea Zidului Berlinului și la prăbușirea Uniunii Sovietice.

Însă, această opțiune din 1989 nu va avea pentru Beijing consecințe reale în cursul anilor 1990, care se încheie cu negocierile pentru intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului (OMC), produsă în decembrie 2001.

De aici se poate vedea toleranța occidentală față de violența regimului, care s-a construit, parțial, pe speranța de a vedea China „democratizată” prin intermediul liberalizării sale economice.

O speranță care s-a dovedit zadarnică, dat care a fost înghițită de Occident pe baza perspectivelor economice ale globalizării din anii 2000.

Dincolo de turnura represivă, care este reală, sosirea lui Xi Jinping la putere, la sfârșitul lui 2012, marchează așadar și o anumită continuitate, însă în cursul unei perioade de afirmare a Beijingului la scară mondială.

După o „epurare a opozanților”, deghizată în luptă împotriva corupției, XI Jinping s-a impus prin asumarea unei linii naționaliste, purtând numele de „visul chinez”.

Rapid, proiectele „Drumul mătăsii” (2013) și „China 2025” (2015) au arătat cu claritate lumii ambițiile internaționale ale lui Xi Jinping. O proiecție externă însoțită de un nou val de represiune internă.

Represiune religioasă, în cazul uigurilor din Xinjiang, față de care Xi Jinping a cerută o atitudine „fără milă” încă din 2014, potrivit documentelor dezvăluite de New York Times. Lagărele de concentrare s-au dezvoltat cu rapiditate începând cu 2016, fără nici un fel de protest din partea lumii occidentale.

Represiune politică, prin încarcerarea opozanților, a avocaților, a observatorilor, sau prin crearea sistemului de credit social.

Este de asemenea important de notat creșterea agresivității Beijingului în Mărea Chinei de Sud și revendicările sale privind „linia celor 9 puncte”, care acoperă practic ansamblul zonei, sfidând interesele Vietnamului, Malaysiei, Filipinelor sau Indoneziei (la începutul lui 2020 au avut loc incidente între Beijing și Jakarta pe tema Insulelor Natuna).

„Visul chinez” prinde formă, după cum se vede și la Hong Kong.

Există așadar o dinamică proprie a lui Xi Jinping, dar aceasta corespunde și unui moment particular în istoria țării, un moment în care reîntoarcerea unei Chine dominante este privită ca fiind la îndemână.

Xi Jinping este întruchiparea acestui moment.

– Human Rights Watch denunță și utilizarea de către China a influenței sale economice în lume pentru a închide gurile criticilor. Democrațiile sunt anesteziate?

– Fie că este vorba de Africa, de Europa sau aiurea, expansiunea economică a Chinei nu se face fără un plan politic. Acest lucru nu este nici o surpriză. Nouă este transparența afișată de China. Amenințările sunt făcute mult mai direct decât în trecut.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE