China a luat-o razna de la Conronavirus! Ultima teorie a conspirației uimește pe oricine

China a luat-o razna de la Conronavirus! Ultima teorie a conspirației uimește pe oricine

Fără a prezenta nici o dovadă științifică, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe a sugerat, pe Twitter, că noul coronavirus, apărut în China, a fost introdus de armata americană.

Se vede treaba că teoriile conspirației legate de epidemia Covid-19 încep să fie preluate și de structurile de vârf ale statului chinez.

Purtătorul de cuvânt al diplomației de la Beijing, Zhao Lijian, a lăsat să se înțeleagă că epidemia cu noul coronavirus ar fi, de fapt, opera armatei Statelor Unite.

Fără a aduce dovezi în sprijinul afirmației sale, oficialul chinez a lansat această ipoteză pe Twitter, reluând astfel teoriile conspirației care circulă pe Internet.

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul crizei Covid-19, directorul Centrului chinez de control și prevenție a maladiilor a declarat că noul coronavirus a apărut într-o piață din centrul orașului Wuhan. Însă, în ultimele săptămâni, Zhong Nanshan, specialist chinez în maladii respiratorii și veteran al luptei împotriva epidemiei SARS (2002-2003) a evocat ca sursa virusului responsabil de epidemia Covid-19 să nu fie, de fapt, China.

Ipoteza a fost imediat preluată de autoritățile din Beijing. În postarea sa, Zhao Lijian a publicat un video în care apare directorul Centrelor americane pentru control și prevenția maladiilor (CDC) declarând în fața Congresului că unii americani despre care s-a crezut că au murit din cauza gripei sezoniere au fost depistați, după deces, ca purtători ai noului coronavirus.