China a găsit pretextul: Complot american la Hong Kong

China a găsit pretextul: Complot american la Hong Kong

Congresul american a aruncat o piatră în ograda Chinei comuniste, sărind în ajutorul manifestanților în favoarea democrației de la Hong Kong.

Beijingul și-a exprimat „extrema indignare” după votul de marți, 15 octombrie, în unanimitate, din Camera Reprezentanților de la Washington a unui proiect de lege care oferă Statelor Unite un drept de control asupra situațiiei politice din Hong Kong. Votul survine pe fondul unui război comercial dur între Beijing și Washington.

Denunțând un „complot politic”, regimul comunist a acuzat prin Statele Unite că „se amestecă brutal în afacerile interne chineze, susținând fățiș forțele radicale”, conform declarației făcute de Yang Guang, purtător de cuvânt însărcinat cu problemele din Hoong Kong și Macao.

Aprobarea de către Congres a acestui proiect de lege, susținut personal de activistul Joshua Wong, liderul de facto al „mișcării umbrelelor”, reprezintă pentru Beijing un afront grav, dat fiind că vine la scurt timp după anivesarea fastuoasă a 70 de ani de comunism, iar opinia publică occidentală este indignată de violențele regimului la adresa protestatarilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acest text este o palmă pentru relațiile sino-americane, în cintextul războiului comercial”, apreciază Shi Yin Hong, profesor la Universitatea din Renmin, citat de Le Figaro.

Într-adevăr, Reprezentanții americani au ignorat deschis avertismentul liderului chinez Xi Jinping de duminică, aflat în vizită în Nepal, aproape de frontiera cu Tibetul: „Cine se dedă separatismului în orice parte a Chinei va fi făcut praf și pulbere și tăiat în bucățele. Orice forță externă care sprijină scindarea Chinei își face iluzii.”

Pe fondul intensificării arestărilor la Hong Kong, presa chineză îi prezintă sistematic pe manifestanți drept „forțe ostile” occidentale.

Proiectul de lege, care trebuie discutat și în Senat, înainte de a fi promulgat de către Donald Trump, reprezintă o amenințare la a dresa statutului special acordat de Washington fostei colonii britanice din 1992 încoace, în special prin scutirea de taxele speciale impuse Chinei continentale în cadrul războiului comercial.

Proiectul de lege, susținut atât de Republicani cât și de Democrați, condiționează menținerea privilegiilor financiare de respectarea drepturilor omului în Hong Kong, impunând o revizuire anuală făcută de Departamentul de Stat.

Documentul prevede de asemenea sancțiuni pentru orice atac la adresa „libertăților fundamentale” în acest teritoriu semi-autonom și interzice exportul oricăror echipamente care ar putea fi folosite la reprimarea manifestațiilor.

Prin acest text de lege, Congresul își mărește presiunea și asupra lui Trump, care are drept de veto și care până acum a jucat cu prudență cartea Hong Kong, pentru a nu periclita negocierile din cadrul războiului comercial cu China.

Pe de altă parte, există destui critici care susțin că proiectul de lege din Congres este o greșeală, dând apă la moară Chinei să pună capăt statutului special al insulei, garantat până în 1947, statut stipulat într-un acord cu fosta colonie britanică, cu ocazia retrocedării sale către China în 1997.

„Ar fi o eroare enormă, care ar pedepsi persoanele greșite. La Beijing se va dansa în stradă de bucurie”, declara Susan Thornton, fostă înaltă diplomată a administrației Trump pentru publicația South China Morning Post.