Pactul de coabitare dintre președintele Traian Băsescu și fostul premier Victor Ponta a fost semnat de acesta din urmă, însă după negocieri cu Liviu Dragnea, a confirmat consilierul prezidențial Iulian Chifu, după ce chiar Victor Ponta declarase inițial acest lucru.
Chifu a mai spus că ideea unui pact de coabitare a apărut în luna mai, iar conținutul său a fost scris chiar în momentul în care președintele Băsescu era suspendat.
Pactul de coabitare a fost semnat cu o zi înainte ca Ponta să devină premier, a mai dezvăluit Chifu.
„Da, este adevărat. Detalii din interior nu sunt publice. Din punct de vedere al contextului, vă pot confirma că am avut un mandat din partea președintelui. Domnul Dragnea a avut mandatul celor doi co-președinți ai USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, pentru a negocia respectivul acord”, a spus fostul consilier prezidențial.
„Conceptul de coabitare a fost elaborat în mai, odată cu preluarea guvernării de către PSD și domnul Ponta. Conceputul, conținutul a fost scris în septembrie, era chiar în timpul suspendării, încă nu revenisem la Cotroceni, iar negocierea reală s-a produs în luna decembrie, după alegerile generale, și fost semnat cu o zi înainte de numirea lui Victor Ponta din nou ca premier” a declarat Chifu.
Fostul premier, Victor Ponta, a declarat anterior că pactul de coabitare cu Traian Băsescu a fost semnat de el, însă în urma unor negocieri cu Liviu Dragnea și Iulian Chifu.
Pactul de coabitare, denumit și „acord de colaborare instituțională”, a fost semnat de Traian Băsescu și Victor Pontape 12 decembrie 2012 și denunțat de Ponta pe 6 august 2014.
„Eu eram cu spatele la zid după alegeri, cu majoritate de 70% care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experiență a lui Ponta am reușit să semnez cu el acel celebru pact de coabitare. Da, a fost un politician mai slab decât mine", a decalarat Traian Băsescu.