Primarul orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu a putut justifica diferența dintre averea dobândită și veniturile realizate de acesta, conform unei constatări a ANI.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate de Cătălin Cherecheş. Prin urmare, au fost sesizate Curtea de Apel Cluj şi Parchetul pentru a începe verificările.
„Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către CHERECHEŞ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.”, se arată într-un comunicat al Agenţiei.
Invitat să intervină telefonic în emisiunea „Obiectiv”, de la Antena 3, Cătălin Cherecheș nu a putut răspunde întrebărilor dificile ale jurnalistei Oana Zamfir, cei doi angrenându-se într-un schimb dur de replici.
Cătălin Cherecheș: Uitați-vă în declarația de avere. În 2009, am un dar manual, respectiv o donație din partea mamei mele de 1.500.000 de euro.
Oana Zamfir: În cash? Aici e o chestiune. Mama dumneavoastră a ținut...
Cătălin Cherecheș: Care chestiune?
Oana Zamfir: Mama dumneavoastră a ținut în casă o asemenea sumă?
Cătălin Cherecheș: Nu. Mama mea avea banii în cont din vânzarea unui imobil și mi i-a transferat mie numerar. Ce e așa ciudat? Această chestiune a fost verificată de către ANI în 2010 și certificată ca fiind una corectă.
Oana Zamfir: Adică a scos banii din cont și vi i-a dat cash?
Cătălin Cherecheș: Bineînțeles.
Oana Zamfir: De ce? De ce nu i-a transferat din cont în cont? Puteți explica asta? De aici încep suspiciunile.
Cătălin Cherecheș: Nu aici încep suspiciunile, pentru că această chestiune a fost verificată de către ANI.
(...)
Oana Zamfir: Ați fost audiat de ANI?
Cătălin Cherecheș: Nu am fost audiat de către ANI.
(...)
Oana Zamfir: Ați reușit în scris, dacă nu față în față, să explicați?
Cătălin Cherecheș: Dar ce să explic, doamnă? Sunteți angajată la...
Oana Zamfir: Eee, ce să vedeți, domnule Cherecheș, vă întreb în calitate de ziarist. Și dacă nu ați fi așa de recalcitrant...
Cătălin Cherecheș: Sunteți ziaristă și dacă nu ați fi atât de contondentă, cu siguranță...
Oana Zamfir: Încerc doar să vă pun niște întrebări.
(...)
Cătălin Cherecheș: Îmi dați voie să spun faptul că nu mi s-a adus nicio acuzație.
Oana Zamfir: Tocmai asta vă întrebam. (...) Regula este să ne ascultăm unul pe altul.