Chemați generalii din 1999 să vă prindă criminalii după localizarea telefonului!

Chemați generalii din 1999 să vă prindă criminalii după localizarea telefonului!

Este inadmisibil câtă nesimțire există în reprezentanții STS, oameni plătiți gras din bani publici!

Nu se poate să faci o conferință de presă pentru a citi din nou un comunicat cu tot felul de date tehnice și să nu dai explicații clare unei societăți bulversate de faptul că o copilă a fost ucisă, deși alertase poliția prin 112. Cei de la STS ne aburesc, mint că nu pot localiza nimic. Dacă ar fi așa, ce naiba am face în cazul unor atentate teroriste, a unor atacuri împotriva demnitarilor? Doamna premier Dăncila, domnilor ministru de Interne și Procuror General, chemați-i pe generalii pensionari care au reușit, la sfârșitul anilor 90 (1998 sau 99), să-l prindă în circa două ore pe nenorocitul care o atacase și o violase pe fiica unui parlamentar UDMR,  localizându-l după telefon! Știți ce telefoane mobile erau în 1998 sau 1999? Trebuie să se mai întâmple o tragedie cu copilul sau ruda unui demnitar ca să ne convingem că Poliția, Procuratura și STS știu să se miște mai rapid? Să nu se mai gândească, atunci când o adolescentă dispare de acasă, că a plecat cu vreun iubit sau să se prostitueze în străinătate și să sară din paturi ca să rezolve cu competență asfel de dispariții. Cu toții așteptăm demisiile șefilor, așa cum se procedează în orice țară civilizată unde Justiția e supremă și nu se preocupă doar de corupția de partid. Alexandra a murit cu zile din cauza incompetenților puși în funcții tot pe linie politică și nimic nu va putea șterge din memoria colectivă această odioasă crimă! Pentru mine, ca mamă și jurnalist, și demisiile astea sunt prea puțin în raport cu atrocitățile comise de bestia din Caracal.