Cheltuiţi sau vă veţi prăbuşi!

Summit-ul G20, care se va desfăşura săptămâna aceasta la Londra, prefigurează în culise un adevărat “război stelar” între două viziuni distincte de abordare, atacare şi rezolvare a problemelor economice venite pe turnanta crizei financiare mondiale. Washingtonul şi Berlinul şi-au pregătit deja terenul pentru ceea ce pare a se transforma, dintr-o întâlnire a marilor decizii, într-un summit al micilor interese.

Poziţiile sunt clare şi asumate de multă vreme. Statele Unite ale Americii au pregătit mega-pachete financiare de salvare economică, anunţând investiţii masive în infrastructură şi un buget enorm dedicat cheltuielilor publice. Unipolaritatea decizională nu mai este însă asul din mâneca administraţiei de la Washington.

Peste Atlantic, doar Marea Britanie susţine perspectiva americană a unui “New Deal” global.

Germania şi-a asigurat un spate solid pentru a-şi proteja propria versiune de combatare a crizei globale: investiţii controlate şi miza pusă pe “stabilizatorii” politicii sociale europene. Nu voi permite nimănui să îmi spună că trebuie să cheltuim mai mulţi bani pentru relansarea economiei”, declara, la sfârşitul săptămânii trecute, cancelarul german Angela Merkel.

VIRULENŢĂ “Angela Merkel nu înţelege noţiuni de bază”

Plecăm de aici: summit-ul de la Londra pare să ducă spre nicăieri. Dintr-o întâlnire care miza pe coordonarea globală împotriva recesiunii, G20 riscă să devină o colecţie de platitudini şi discursuri divergente. Într-un interviu acordat Spiegel Online, Adam Posen, unul din cei mai importanţi economişti americani contemporani, explică peisajul summit-ului şi desenează tranşeele săpate de participanţii majori.

Opiniile lui Posen sunt cu atât mai importante cu cât actualul director adjunct al Institutului Peterson de Economie Internaţională are o expertiză redutabilă în domeniul macroeconomiile europene. Şi încă ceva: Posen a văzut “pe viu” crahul financiar asiatic din anii ’90.

„Este puţin probabil ca Angela Merkel să adopte o poziţie similară celei pe care o adopta, pe vremuri, Margaret Thatcher. În mod cert, o doamnă de fier va veni la Londra. Dar Merkel s-a asigurat deja că viziunea sa are un suport larg printre ţările europene. De fapt, cred că americanii vor sfârşi prin a fi cei marginalizaţi la summit”, susţine Posen.

Economistul american nu crede însă în soluţiile „defensive” ale cancelarului german, exprimându-se în termeni extrem de duri: „Merkel nu înţelege principii economice de bază. Nu înţelege că stimularea economiilor globale e eficientă pe termen scurt. Nu înţelege cât de serios va afecta criza actuală spaţiul european şi Germania, în viitorul apropiat. Nu înţelege nevoia urgentă pentru un efort coordonat global pentru creşterea cererii la nivel mondial”.

„Mecanismele europene de protecţie socială şi aşa numiţii „stabilizatori” sunt prea mici în faţa situaţiei actuale. Pur şi simplu, avem nevoie de mai mulţi bani publici cheltuiţi de ambele părţi ale Atlanticului” Adam Posen, economist american

CITIŢI ŞI:

BARROSO: G20 trebuie să remodeleze globalizarea

SCENARIU CU REPETIŢIE?

Obama, sub lupa analistului Adam Posen n-a evitat în interviul acordat să critice administraţia americană. Îi susţine total demersurile bugetare enorme de a investi în infrastructură şi în stimularea cererii. La capitolul bancar însă, ideile economistului se despart de cele ale echipei lui Barack Obama: „Mă îngrijorează planul de salvare bancară avansat de administraţia americană.

În primul rând, cred că avem de-a face cu un transfer masiv de bani publici către aceiaşi investitori privaţi care au cauzat criza în primă instanţă. În timp ce plătitorii de taxe trebuie să gireze toate riscurile, aceşti investitori ar putea simţi oportunitatea cumpărării unor active la preţuri extrem de reduse.

Pe de altă parte, planul lui Obama va cumpăra doar o parte din activele toxice de pe piaţă. Amdinistraţia de la Washington mă asigură că nu cunosc detaliile planului lor, că „testele” vor fi extrem de dure pentru băncile implicate în proces. Am auzit însă exact acelaşi discurs din partea japonezilor în anii ’90”

„Obama nu va pleca cu mâna goală de la Londra. Anumite măsuri vor fi luate de comun acord. Cred însă că problema unei mai mari investiţii bugetare europene în stimularea economiei este deja clasată la Casa Albă. Washingtonul nu se aşteaptă la niciun angajament major asumat la Londra” Adam Posen, economist american